X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Griţco a respins minciunile tirajate de presă (VIDEO)

6 sep. 2017,, 18:14   Politică
4098 2

Conducerea Fundaţiei „Renato Usatîi” a respins minciuna tirajată de presa proguvernamentală privind „ajutorul inexistent bisericii”, rezervîndu-şi dreptul de a le ataca în instanţă în cazul în care nu vor dezminţi informaţia.

Despre aceasta au declatat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Fundaţiei „Renato Usatîi”, Elena Griţco, şi primarul oraşului Iargara, Eugeniu Mutaf.

„Cea mai mare problemă pentru localitate la momentul de faţă a fost şi rămîne lipsa bisericii. Atunci, în 2015, a fost luată decizia că banii vor fi transferaţi pe contul acesteia pentru construcţii. În decursul anului, pînă în 2016, nu am putut primi de la preot niciun document care ar arăta pentru ce anume au fost cheltuiţi banii. Ori contractul cu privire la filantropie prevede că beneficiarul este obligat să ofere acte privind felul în care au fost cheltuiţi banii. Părintele însă nu a considerat de cuviinţă să ne arate nouă ceva sau pur şi simplu nu a avut ce ne arăta”, a declarat Griţco.
Preşedintele Fundaţiei a subliniat că şi în 2016 au fost alocate o sută de mii de lei pentru dezvoltarea localităţii, dar „şi de această dată, locuitorii şi primarul oraşului au decis că banii trebuie, din nou, oferiţi pentru construcţia bisericii”.

„Împreună cu preotul a fost luată decizia că resursele nu vor fi îndreptate pe contul bisericii, ci pe cel al unui agent economic, care deţine un magazin de construcţii. Părintele Valeriu trebuia doar să aleagă materialele necesare. În ianuarie banii au fost transferaţi, conform unei înţelegeri verbale cu preotul”, a subliniat Griţco.
Contractul cu agentul economic a fost semnat, au fost pregătite toate actele necesare, o parte dintre care trebuia să le semneze preotul Valeriu, pentru a transmite materilele de construcţie la balanţa bisericii.
„Timp de jumătate de an, preotul ne-a avut de idioţi şi nu a semnat nimic. Iar la solicitările noastre de a întoarce contractul pentru ca noi să-l putem anula, am primit refuzul lui. Părintele Valeriu azi vrea materiale de construcţie, iar mîine va cere banii. Aşa şi nu ne-a spus de ce are el nevoie cel mai mult, de materiale sau vrea bani”, a adăugat Griţco.
În rezultat, potrivit preşedintelui Fundaţiei, contractul a fost anulat, iar procedura ulterioară prevede că agentul economic trebuie să întoarcă o sută de mii de lei care vor fi transferate la balanţa primăriei.
Între timp, potrivit primarului Eugeniu Mutaf, banii vor fi îndreptaţi spre procurarea utilajului pentru iluminatul stradal al localităţii. Acesta şi-a exprimat indignarea faţă de comportamentul preotului Valeriu, menţionînd că „nu pot să înţeleg, de ce el s-a comportat în asemenea mod”. „Ori aceşti bani au fost pentru construcţia bisericii, deşi Fundaţia i-a oferit pentru amenajarea localităţii. A trebuit ca noi să renunţăm la alte proiecte”.
În context, preşedintele Fundaţiei a condamnat presa care a speculat în privinţa acestui subiect – „îmi pare rău că imediat cum au auzit numele lui Renato Usatîi au început a scrie ştiri pentru ponegrirea numelui său”. Griţco s-a adresat redacţiei Timpul.md şi portalului Point.md cu solicitarea de a publica pe paginile lor dezminţiri, „în caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa în instanţă pentru a ne face dreptate şi a obliga aceste portaluri să-şi ceară scuze publice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?