Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Dodon pledează pentru atragerea de noi investiții germane în Moldova

6 sep. 2017,, 13:10   Politică
2028 1

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon pledează pentru atragerea de noi investiții germane în Moldova și propune organizarea în viitorul apropiat a Forumului Economic Moldo-german, pentru a discuta perspectivele de extindere a comerțului și de implementare a unor noi proiecte de cooperare.

El a declarat acest lucru în timpul întîlnirii cu delegația germană a Asociației Europene de Sud-Est (SOG), condusă de directorul executiv al Asociației Hansjörg Brey. La întrevedere au participat, de asemenea, ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Julia Monar,. Delegația se află în Moldova într-o vizită de documentare, relatează NOI.md

Potrivit comunicatului Serviciului de presă al președintelui statului, dlui a salutat împlinirea a 25 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania.

Igor Dodon a menționat că pledează pentru activizarea dialogului moldo-german în toate domeniile de interes comun. Președintele țării și-a exprimat convingerea că deschiderea în acest an a Consulatelor Onorifice ale RM la München şi Stuttgart vor impulsiona semnificativ cooperarea bilaterală.

În cadrul întrevederii părțile au discutat o serie de chestiuni cu privire la politica internă şi externă a țării, acordînd o deosebită atenție situației socio-economice din țară, precum și conflictului Transnistrean.


Șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul politic constant din partea Germaniei în procesul de reglementare transnistreană. Igor Dodon a salutat eforturile Președinției germane în vederea reluării negocierilor în formatul „5+2”, după o pauză de 2 ani şi adoptare a Declaraţiei cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul ”5+2”.

În continuare, președintele a accentuat existența unui potențial de cooperare enorm între statele noastre, în special, în domeniul comercial-economic, care trebuie valorificat pe deplin. Șeful statului a pledat pentru atragerea investitorilor germane în economia naţională. În acest sens Igor Dodon a propus organizarea în cel mai scurt timp a unui Forum Economic Moldo-german.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?