X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Un inginer a scris o carte despre o pușcărie secretă pentru extratereștri

5 sep. 2017,, 04:00   Externe
4322 0

Inginerul Forțelor Aeriene ale SUA Raymond Szymanski, pensionat după 39 de ani de serviciu, a scris cartea „50 de nuanțe de gri”, în care povestește despre o închisoare secretă pentru extratereștri situată, chipurile, în tunelurile subterane ale bazei aeriene Wright-Patterson din Ohio, relatează The Sun.

Potrivit lui Szymanski, el a aflat secretul în prima săptămînă de serviciu de la mentorul său, pe care îl numește Al. Acesta, chipurile, a spus că după prăbușirea farfuriei zburătoare în statul New Mexico, cunoscută sub numele de „Incidentul OZN de la Roswell”, mașina și echipajul ei au fost aduse anume la această bază. Pe parcursul următoarelor decenii Szymanski a participat de nenumărate ori la conversațiile care confirmă cuvintele lui Al. „Și nimeni nu a spus vreodată – ești nebun, nu există extratereștri!. Mulți au zîmbit, dar nimeni nu a negat”, a subliniat autorul cărții.

Szymanski a spus că el personal nu a văzut nici subterana, nici extratereștri, dar de cîteva ori a întîlnit pe teritoriul bazei personaje similare eroilor din filmul „Men in Black”, îmbrăcați în costume de culoare închisă și cu pălării, chiar și în zilele fierbinți de vară. În opinia sa, aceștia erau angajați ai serviciului guvernamental special care ascundeau dovezile.

În ufologie, gri (în engleză grey – „gri”) se numește una dintre rasele extraterestre. Ele sînt descrise ca ființe antropoide fără caracteristici sexuale evidente, cu o piele gri netedă, un cap disproporționat mare și ochi mari negri. Informațiile despre caracter și origine variază.

Incidentul de la Roswell a constituit explozia unui obiect zburător în cer peste orașul Roswell (statul New Mexico), care a avut loc în iunie 1947. Conform versiunii oficiale, este vorba despre un balon experimental de supraveghere la mare altitudine, deși experții conspirației consideră că s-a prăbușit un OZN. În 1995 a fost lansat filmulețul „Autopsia unui extraterestru”, despre care se presupune că ar fi fost filmat în secret la bază. Specialiștii au descoperit că înregistrarea a fost făcută pe echipamentul din anii '60 și patologii au depistat numeroase încălcări în acțiunile oamenilor din cadru, dar producătorul Ray Santilli, care a publicat-o, susține că acest video nu este fals, ci banda a fost afectată de căldură și umiditate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?