Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Tradițional, pe 1 Septembrie polițiștii sînt aproape de elevi

1 sep. 2017,, 08:30   Societate
2183 0

Tradițional, de 1 septembrie, polițiștii desfăşoară activităţi cu caracter educativ-preventiv dedicate prioritar elevilor, care pentru prima dată vor păşi pragurile instituţiilor de învăţămînt din ţară, notează NOI.md

Şeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă. În acest sens, vineri, 1 septembrie, polițiștii vor fi alături de elevi, părinţi şi cadre didactice la careurile dedicate “Primului sunet”.

Echipaje mixte de polițiști ai Serviciilor securitate publică și Inspectoratului Național de Patrulare vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care va avea loc intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor dar și la careurile festive.

Conducătorii auto sînt atenționați să atragă o atenție deosebită la trecerile de pietoni, în special, în preajma instituțiilor de învățămînt, să acorde prioritate micilor pietoni și să respecte regulile de circulație.

Pentru un drum spre școală și spre casă în siguranță, Poliţia recomandă elevilor:

– să circule numai pe trotuare;

– să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decît cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere;


– să traverseze strada după ce s-au asigurat temeinic, doar la trecerile semaforizate și doar la culoarea verde a semaforului;

– acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stîngă a drumurilor şi cît mai aproape de marginea acestora.

Totodată, Poliția oferă și cîteva recomandări pentru părinți:

– supravegheaţi în permanenţă modul în care copiii respectă regulile de deplasare pe drumul public;

– amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?