Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Se dorește ștergerea din istorie a personalității lui Matcovschi, ONG

30 aug. 2017,, 13:00   Societate
2376 0

Conducerea Asociației Obștești „Focul din Vatră” regretă că numele poetului Dumitru Matcovschi, după trecerea la cele veșnice, în loc să fie ridicat în slăvi, riscă „să fie șters din istoria neamului”.

„Dumitru Matcovschi, fiind cetățean de onoare al municipiului Chișinău, nu este evocat precum sînt cinstiți înaintașii neamului, de parcă nici nu a existat și nu a lăsat în urmă o bogată moștenire culturală”, se spune într-o declarație dată citirii într-o conferință de presă la IPN.

Eugen Marius Smolniţchi, nepotul lui Dumitru Matcovschi, a spus că, la cinci ani de la trecerea în neființă a marelui poet, autoritățile municipale nu au găsit încă un spațiu pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” pentru edificarea unui bust al poetului. „Deși am expediat zeci de demersuri, așa și nu s-a găsit din partea Primăriei o stradă care să poarte numele lui Dumitru Matcovschi. Numeroase scrisori au fost adresate și fracțiunilor Consiliului municipal, unde s-a propus ca Șoseaua Hîncești să poarte numele lui Dumitru Matcovschi, nici acest lucru nu merge”, a declarat Eugen Marius Smolniţchi.

Tînărul s-a arătat nemulțumit și de faptul că din programele şcolare a fost retrasă opera lui Dumitru Matcovschi. Se uită că e autorul versurilor a peste 200 de cîntece devenite populare de-a lungul timpului. Uneori chiar sînt atribuite altor autori. „Direcția cultură a Primăriei Chișinău, la cinci ani de la moarte, nu a organizat nicio manifestare culturală dedicată lui Dumitru Matcovschi”, a remarcat nepotul poetului.

Leonid Smolniţchi, președintele asociației „Focul din Vatră”, crede că toate se trag din cauza faptului că Dumitru Matcovschi a fost incomod prin versurile sale. Leonid Smolniţchi s-a referit în acest sens la nişte divergente dintre poet şi liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu. „Domnul Ghimpu a declarat în Parlament, într-o perioadă de maximă intensitate pentru politica noastră, că este cel mai mare patriot. Și Dumitru Matcovschi într-un eseu s-a întrebat retoric de cînd Ghimpu este cel mai mare patriot”, a relatat Leonid Smolniţchi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?