Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Moldoveanul din Manchester care a lăsat economia pentru muzică (FOTO)

25 aug. 2017,, 13:11   Societate
1665 0

Unicul moldovean aflat în listele Avid Pro Tools vede viitorul acasă ca unul plin de oportunități, dar de care nimeni nu se folosește.

Astfel, Artur Corcodel vrea să revină pe piața muzicală din Republica Moldova cu ceva nou și total diferit de ceea ce se comercializează acum.

În anul 2007, tînărul a început studiind economie, iar acum, zece ani mai tîrziu, acesta studiază inginerie sonoră. Totuși, aceste abilități au fost dobîndite de-a lungul anilor cu greu. Multă muncă, nopți nedormite și o ambiție incredibilă, doar pentru a reuși să facă ceea ce-i place.

„Am început în 2007 cu economie și termin în 2017 cu inginerie sonoră, dar între timp am făcut mai multe facultăți. În anul 2008-2009, am fost în Grecia cu programul Erasmus Mundus, anul II de facultate fiind considerat ca schimb de experiență. În 2012 am făcut Audio Institute of America prin corespondență, toate cursurile fiind prin skype. Pînă în prezent am mai făcut cîteva facultăți, iar acum învăț la School of Sound Recording din Manchester, Marea Britanie”, spune Artur pentru ZUGO.


În Moldova îl așteaptă propriul său studio, iar faptul că are cunoștințe luate din experiența profesorului său care a lucrat cu Cher, Kylie Minogue și alții, îi va permite să reinventeze industria muzicală de acasă.

„Vreau să lucrez mai departe în CassaRecords și să fac un produs care o să poată concura cu este acum pe piața muzicală din Moldova. Eu nu pot să spun nimic despre ce este acum, pentru că, pînă cînd, nu fac parte din ea sau eu nu mă consider parte a industriei muzicale de acasă. Ce pot spune, ca un observator care e plecat deja de un an, e că am reușit să văd o imagine mai întreagă, iar acasă sînt foarte multe oportunități de care lumea nu se folosește. Poate pentru că nu au posibilitate sau poate pentru că nu au chef, eu nu știu”.

A lucrat alături de vedete naționale și internaționale, însă acesta este doar un început.

„Am lucrat cu Samir Loghin, cu Denis Roabeș (solistul The Motans) pentru prima variantă a piesei „Versus”, iar în Manchester am reușit să lucrez cu „Butterfly Jam”, o trupă legendară a anilor '80-'90 din Marea Britanie și am reușit să asist la înregistrările pentru Lisa Stansfield, iarăși o interpretă legendară ai anilor 1990-2000”.

Cînd este întrebat ce ar fi făcut dacă nu ar fi avut așa o legătură cu muzica, acesta nu stă prea mult pe gînduri, pentru că la cei 28 ani ai lui, a încercat de toate.

„La 16 ani am început cu presarea plăcilor de skateboard, la 18, împreună cu cîțiva prieteni, am deschis prima și unica de pînă acum cred companie care producea plăci de skateboard în Moldova. Pentru că eram așa de tineri, sigur că a falimentat compania, dar am avut un rezultat în calitatea produsului, problema era că nu știam cui și cum să vindem ceea ce am obținut. Din 2015 pînă în 2016 am avut și o cafenea micuță deschisă cu fratele meu care se numea „MadMan's Pub”. Era un local care se axa pe cultura neformală, dar era mult prea stranie, bizară și diferită pentru Moldova, așa că am închis-o. Astfel, dacă nu ar fi muzica, ar fi altceva ce mi-ar aduce plăcere”, spune acesta.

Timpul și experiența i-au demonstrat că trebuie să fii deschis la orice provocare care apare în viața ta. Tot timpul și experiența l-au făcut să realizeze că orice lucru neplăcut are și o parte bună, exact ca și în cazul preferințelor muzicale.

„10 ani în urmă aveam un idol - Lil Wayne, artistul de bază din Young Money Records. După care am început să ascult muzică tot mai diferită, iar idolii mei s-au spulberat împreună cu stilul cărui îi eram atît de devotat. Mi-au plăcut mai multe și am hotărît să fiu deschis pentru toate, pentru că și în stilul pe care aparent nu-l suporți se găsește măcar un cîntec care să-ți fure inima”.

La final l-am rugat să ne povestească o situație amuzantă din toate experiențele pe care le-a avut. Evident, aceasta a ținut de studio.

„Niciodată nu o să uit cum în timpul unei înregistrări de aici, unul din canalele de pe consola de mixat a luat foc. După ce incendiul a fost stins, unul din artiști a întrebat: „Asta înseamnă că astăzi nu mai înregistrăm?””.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?