La Kiev s-au desfășurat consultări trilaterale

La Kiev s-au desfășurat consultări trilaterale

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari, a participat astăzi la consultările trilaterale Georgia - Republica Moldova - Ucraina în domeniul integrării europene, desfăşurate la Kiev, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

Din partea Ucrainei au participat viceprim-ministrul Ivanna Klympush-Tsintsadze şi ministrul Afacerilor Externe Pavlo Klimkin, iar din partea Georgiei - Victor Dolidze, ministru de stat pentru integrare euro-atlantică şi Vakhtang Makharoblishvili, viceministru al Afacerilor Externe.

Agenda discuţiilor a inclus schimbul de experienţă în implementarea Acordurilor de Asociere cu UE (la 1 septembrie curent Republica Moldova va marca 3 ani de aplicare a Acordului), perioadă în care Republica Moldova a reuşit să stabilească cadrul instituţional pentru funcţionarea acestui Acord, ceea ce a permis obţinerea unor rezultate cu impact pozitiv asupra societăţii - inclusiv regimul liberalizat de vize cu UE, mobilitate sporită pentru mediul academic, cultural şi tinerii din ţară, valorificarea beneficiilor Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător.

Consultările au vizat şi aspecte legate de obiectivele şi priorităţile celor trei state asociate în cadrul Parteneriatului Estic, în contextul Summit-ului din noiembrie curent. De asemenea, viceministrul Daniela Morari a participat la o reuniune cu reprezentanții societăţii civile ucrainene, politologi şi experţi în materie de integrare europeană.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load