Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3994

Cum își propune Transnistria să atragă noi investitori

23 aug. 2017,, 12:31   Economie
2013 0

Ministerul Dezvoltării Economice al Transnistriei a pregătit un proiect de lege "Cu privire la activitatea investiţională în RMN", care prevede "garanţii fără precedent şi sprijin pentru investitori".

Potrivit site-ului guvernului transnistrean, marţi, la prezentarea proiectului, preşedintele cabinetului de miniştri, Alexandr Martînov, şi-a exprimat speranţa că "legislaţia investiţională modernă şi eficientă va contribui la atragerea capitalului străin în republică".

El a menţionat că, "din cauza că Transnistria nu este recunoscută, nivelul riscurilor investiţionale este foarte înalt. De aceea trebuie create astfel de garanţii pentru investitori, pentru ca aceste riscuri să fie diminuate şi să fie obţinută rentabilitatea capitalului".

"Cu cît mai mult rişti, cu atît mai mari trebuie să fie garanţiile. Aşa sînt regulile economiei. Vom putea majora rentabilitatea capitalului din contul manevrării ratelor fiscale şi tarifelor", consideră premierul transnistrean.

Proiectul prevede "încheierea unui acord între stat şi investitor, prin care investitorul va putea beneficia de măsuri suplimentare de stimulare, iar în unele cazuri - de garanţii în parte şi de facilităţi suplimentare".

"Acest lucru se referă la facilităţile fiscale în privinţa diminuării bazei impozabile, reducerii ratelor fiscale, scutirii de la plata impozitelor, scutirii de la plata taxelor vamale. În cadrul stimulării suplimentare se propune stabilirea unor rate preferenţiale ale impozitului social unic, stabilirea facilităţilor la plata impozitului funciar. Valoarea maximă a susţinerii de stat este de 30%", a comunicat ministrul Dezvoltării Economice, Serghei Obolonic.

Proiectul va fi transmis în timpul apropiat în Guvern, iar apoi în Sovietul Suprem.

Precizare: În anul 2016, volumul investiţiilor în Transnistria s-a redus cu 31% comparativ cu anul 2015. Ponderea investiţiilor în PIB a constituit 9,5% faţă de 14% în anul 2015. Autorităţile regiunii susţin că acest lucru este determinat de "situaţia politică externă, procesele deflaţioniste din ţările CSI şi diminuarea activităţii businessului din cauza condiţiilor instabile pentru desfăşurarea afacerilor".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?