X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În Moldova va fi elaborat un program nou de dezvoltare a transportului

17 aug. 2017,, 15:11   Economie
2763 0

Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, după preluarea atribuțiilor din domeniul transporturilor, va prezenta în scurt timp un program de dezvoltare a transportului pe toate dimensiunile, precum și va adopta măsuri pentru liberalizarea tuturor procedurilor de eliberare a autorizațiilor de transport a mărfurilor și de tranzit prin teritoriul altor state.

Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii (MEI), în cadrul unei întrevederi informale cu reprezentanții mai multor companii specializate în transportul internațional de mărfuri, relatează NOI.md.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc a menționat că, în urma unui management ineficient din ultima perioadă de timp, în domeniul respectiv s-au acumulat mai multe probleme care au un impact negativ atît asupra sectorului dat per ansamblu, cît și a imaginii Moldovei pe plan internațional.

„Analizele prealabile indică existența unui sistem extrem de birocratizat în relația dintre transportator și structura de resort, care eliberează documentele necesare pentru prestarea serviciilor de transport a mărfurilor. Noi vom liberaliza toate procedurile de eliberare a autorizațiilor de transport a mărfurilor, de tranzit prin teritoriul altor state, precum și altor documente necesare pentru activitatea eficientă a agenților economici din domeniu”, a declarat ministrul Economiei.

În context, vicepremierul Octavin Calmîc le-a solicitat agenților economici o analiză detaliată privind situația din domeniu și propunerile acestora pentru depășirea problemelor care împiedică dezvoltarea domeniului. De asemenea, în scopul unui dialog mai eficient cu partenerii din alte state, Octavian Calmîc a solicitat transportatorilor prezentarea unor date estimative privind numărul de autorizații de transport a mărfurilor prin teritoriul Ucrainei, Turciei, Federației Ruse și altor state, care va fi negociat în cadrul comisiilor mixte a acestor țări.

Reprezentanții companiilor de transport l-au informat pe ministru că în scurt timp vor veni cu o analiză a situației din domeniu, precum și cu propuneri de soluționare a mai multor probleme existente în prezent. Interlocutorii au convenit ca asemenea întrevederi să devină regulate, deoarece, în opinia participanților, dialogul direct dintre autorități și agenții economici va contribui la dezvoltarea sectorului dat.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?