Doar 42,9% dintre solicitările transmise instituţiilor publice de către jurnalişti au obţinut un răspuns pînă la expirarea termenului maxim, de 15 zile lucrătoare.
Acest fapt este menționat în studiul „Cum statul îngrădeşte presei accesul la informaţia de interes public”, efectuat de Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova).
Experţii CPR Moldova au analizat cît de defectuoasă este reacţia autorităţilor la solicitările ce ţin de accesul la informaţiile de interes public. Astfel, 28,6% dintre solicitările transmise de CPR au obţinut un răspuns exact în ultima zi, potrivit termenului maxim prescris legal. La 14,3% dintre solicitări experţii au obţinut răspunsuri dincolo de termenul maxim prevăzut de lege, iar pentru alte 14,3% dintre solicitări nu au primit niciun răspuns.
Din răspunsurile venite pe adresa CPR, 20% reprezintă refuzul de a furniza informaţia solicitată, 20% au fost irelevante, iar 40% dintre ele au fost incomplete.
Pentru a reflecta mai bine felul în care autorităţile îşi tratează obligaţiunea de a asigura accesul la informaţie, CPR Moldova a efectuat un chestionar în rîndul celor ce se ciocnesc cu această problemă zilnic – presa şi, în special, presa de investigaţie.
La întrebarea legată de timpul necesar pentru a obţine o reacţie la interpelările adresate diferitor instituţii, 50% dintre respondenţi au răspuns că acesta depăşeşte termenul maxim de 15 zile lucrătoare, prevăzute de legislaţie, 37,5 % consideră că autorităţile se încadrează în termenul prescris, iar 12,5 % dintre respondenţi susțin că au obţinut răspunsuri exact în termenul maxim prevăzut de lege.
Potrivit studiului este foarte dificil de obţinut de la autorităţi informaţii precum: detalii privind administrarea banilor publici; averile, interesele şi afacerile demnitarilor; date privind cauzele penale în care sînt implicaţi înalţi funcţionari; accesul la dosarele licitaţiilor publice; detaliile legate de activitatea judecătorilor şi a procurorilor; deciziile motivate ale instanţelor de judecată, inclusiv accesul la dosarele instanţelor; dosarele cadastrale; datele deţinute de serviciul vamal privind activitatea de import şi export; actele Inspecţiei Financiare a Ministerului Finanţelor; actele Inspecţiei Judiciare; informaţii privind achiziţiile publice, deplasările funcţionarilor sau costul unor lucrări publice.
Conform respondenţilor, cele mai reticente instituţii în ceea ce priveşte furnizarea informaţiilor sînt: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Centrul Naţional Anticorupţie, Comisia Electorală Centrală, Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Preşedinţia, Poliţia de Frontieră, Cancelaria de Stat, Ministerul Sănătăţii, instanţele de judecată, Parlamentul şi Inspectoratul General al Poliţiei.
Reprezentanţii presei menţionează şi exemple pozitive. În special, instituţiile care par a fi mai disponibile pentru oferirea informaţiilor de interes public sînt: Ministerul Mediului, Consiliul Superior al Magistraturii, Banca Naţională, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi inspectoratele de poliţie.
Potrivit concluziilor studiului, o bună parte dintre carenţele pe care le-au identificat experţii nu sînt legate de prevederile legislaţiei în domeniu, ci de modul în care sînt gestionate procesele interne din instituţiile statului şi interpretarea eronată, defectuoasă a legislaţiei.
Potrivit experţilor, revizuirea legislaţiei trebuie îmbinată cu eforturi de îmbunătăţire a managementului intern din cadrul diverselor instituţii şi de interpretarea şi implementare corectă şi cu bună credinţă a legislaţiei existente.
Adăuga comentariu