Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Înscrierea online la grădiniță: comod și fără ”protecție”?

16 aug. 2017,, 12:01   Societate
30977 7

De la 1 septembrie chișinăuienii își vor putea înscrie copiii la una dintre cele 130 de grădinițe din capitală prin intermediul Internetului.

Toți părinții știu cît de greu e să-și înscrie odraslele la creșă sau grădiniță. Mulți încep să-și facă griji imediat după nașterea copilului, deoarece pot trece ani buni pînă le va veni rîndul. Dar asta e doar începutul problemei. Întîi de toate, trebuie colectate o grămadă de acte și de alergat pe la o mulțime de instanțe, iar apoi convenit pentru a reduce cumva rîndul.

Pentru a beneficia de înscrierea online, este nevoie de înregistrarea pe site-ul inscriere-gradinite.md , îndeplinirea unui formular, obținerea unui număr de înregistrare, iar ulterior urmărirea în regim online a modului în care se mișcă rîndul. Este important că platforma de înscriere va fi accesibilă în limbile română, rusă și engleză. Iar pentru proiect au fost alocați 180 de mii de lei, dintre care jumătate au fost deja cheltuiți. S-ar părea că problema începe să se rezolve treptat. Acum părinții nu vor trebui să alerge după documente. Internetul va reduce din timp și nervi, dar nu și rîndul.

În ce scop a fost creată înscrierea online la grădiniță

Astăzi, la mulți părinți problema aranjării odraslelor la grădiniță se asociază cu corupția în rîndul funcționarilor și directorilor de instituții preșcolare. Problema constă în faptul că nu sînt suficiente locuri, iar grădinițe noi nu se construiesc demult. Se pare că aceasta nu este sarcina primordială a autorităților locale. E mai importantă construcția unei benzinării în capitală decît a unei grădinițe.


Pentru a exclude „factorul uman” și ca părinții să poată urmări în regim online cum se mișcă rîndul, Direcția generală învățămînt, tineret și sport a Primăriei Municipiului Chișinău, împreună cu Centrul de gestiune electronică e-Guvernare, au creat înregistrarea online la grădiniță. Astfel, părinții vor fi liniștiți și siguri că primirea copiilor în instituțiile preșcolare se face corect.

Cel puțin așa a afirmat pentru NOI.md șefului interimar al direcției menționate, Alexandru Fleaș.

- În primul rînd, sistemul online poate asigura o transparență maximă în procesul de înscriere a copiilor la grădinițe, spune interlocutorul. Ea va permite excluderea factorului uman, lichidînd elementele de corupție existente pînă în prezent, diferite interpretări cu banii. Iar în rîndul al doilea va permite respectarea numărului de înregistrare, deoarece manual, de acesta nu se ținea cont. Totodată, noi vom putea respecta Codul educației, potrivit căruia copilul poate fi înscris la grădiniță la locul de reședință. Iar cei care închiriază apartamente vor trebui să prezinte confirmare că ei locuiesc în acest sector. În prezent, la noi e un mic haos. Deseori, în unele grădinițe vin copii din alte sectoare, iar sistemul înscrierii electronice va exclude acest fenomen.

De pe 1 august și pînă la sfîrșitul lunii noi am sistat procedura de înregistrare a copiilor. În această perioadă, șefii de grădinițe trebuie să reușească să introducă datele din registre în sistem. Iar de la 1 septembrie, părinții vor începe utilizarea site-ului, unde va fi introdusă toată informația despre locurile disponibile în grădinițe. Pentru a completa ancheta, trebuie să aveți o adresă electronică, la care vor veni notificările după înregistrare.

În formular vor fi introduse datele copilului, iar sistemul va propune automat o grădiniță în sectorul unde locuiește familia. Pe adresa electronică va veni o confirmare că copilul a fost înscris la grădinița X cu numărul de înregistrare. Dacă cineva nu are calculator, metodiștii noștri de la Direcție vor ajuta să înscrieți copilul la grădiniță. De aceea, părinții pot veni la Direcție și depune cererea pentru completarea formularului.

După înregistrarea online va trebui prezentat originalul documentelor. Directorii grădinițelor, la rîndul lor, vor prezenta informația despre locurile libere. Sistemul va fi gestionat de metodiști, iar părinții vor putea veni oricînd să verifice pe ce loc se află odrasla lor și să vadă lista completă a copiilor înscriși cu protecția datelor personale.

Pînă în luna august deja au fost înscriși peste 7,5 mii de copii, născuți în 2014. Majoritatea părinților vin vara, dar pînă la finele anului noi mai așteptăm cereri. Cred că anul acesta vor fi peste 8 mii – iar asta e mai mult decît anul trecut, a conchis Alexandru Fleaș.

Ce cred părinții

Președinta Organizației Obștești „Părinți solidari”, Ala Revenco, vede două laturi ale problemei:

- Dacă sistemul va funcționa, deși mulți au dubii, aceasta va exclude cazurile de abuzuri din partea funcționarilor la înscrierea copilului la grădiniță. Deseori aceste acțiuni nu erau justificate și nimeni nu putea verifica nimic. Puțini puteau depune o cerere la Direcția educație cu solicitarea de a oferi informația necesară.

Sistemul rîndului electronic abia este implementat, dar este evident că sînt neajunsuri. Însăși procedura de înscriere a copiilor, în opinia noastră, este destul de greoaie. Ea include patru etape: depunerea cererii, apoi trebuie așteptată confirmarea pe poșta electronică, apoi expedierea documentelor și din nou așteptarea răspunsului. Dintr-o dată această problemă nu va putea fi soluționată. Totodată, trebuie expediate documentele scanate, iar asta înseamnă timp și alergătură cu purtători de informație. Cît de accesibile sînt toate acestea? Da, în prezent sînt mai multe posibilități, dar este o procedură complicată. Am discutat aceste moment și am propus ca în fiecare sector să fie o persoană care i-ar ajuta pe părinți cu înregistrarea. Totodată, o perioadă, mulți, din obișnuință, vor veni la Direcție. Funcționarul ar putea face totul în locul părinților, să înscrie, să scaneze documentele și să le pună în rîndul electronic. Această practică trebuie introdusă de la bun început, altfel va fi un haos.

Dacă activitatea Direcției generale educație ar fi mai transparentă, atunci nu ar fi fost nevoie de înscrierea electronică. Se putea ca la direcțiile fiecărui sector să fie afișată informația despre numărul locurilor libere din grădinițe. Este foarte simplu.

Însă opiniile părinților s-au împărțit. O parte dintre ei vor să creadă că va fi redus factorul uman și nivelul de corupție. Cealaltă parte este sceptică și nu crede că această problemă va fi soluționată rapid. Toți așteaptă momentul cînd va începe să funcționeze înscrierea electronică. Am putea veni cu propuneri colective de perfecționare și optimizare a acestui proces, a spus Revenco.

Am solicitat opinia mamelor micuților despre aceste noi reguli. Elena încă nu și-a înscris copilul nou-născut la creșă, dar nu crede că înregistrarea electronică va rezolva ceva. Ea crede că în rîndul electronic, ca și în cel obișnuit, copilul ei va fi mutat mai jos în listă, din cauza facilităților acordate mamelor solitare și altor beneficiari. De asemenea, Elena nu crede că rîndurile electronice vor pune capăt mituirii la înscrierea copilului la grădiniță.

O altă mămică – Nadejda – deocamdată nu a auzit nimic despre înscrierea online, dar cînd a colectat documentele și a căutat grădinița s-a confruntat cu faptul că în grădinițe se atestă un deficit acut de educatori, dădace, angajați la bucătărie. Potrivit ei, directoarea a rugat-o să afle dacă cineva dintre cunoscuți ar dori să lucreze în calitate de dădacă sau la bucătărie.

Pro și contra

Între timp mai mulți șefi de grădinițe, intervievați de NOI.md, afirmă într-un glas că rîndul electronic este serviciul optim – simplu, corect și transparent.

- Este o noutate, dar părinții vor fi mai liniștiți, susține directoarea grădiniței nr. 99 de la Botanica, Maria Orlov. Ei cred că atunci cînd înscrisurile se fac în registre, acolo se ascunde ceva. Cu înregistrarea online ei vor vedea toată informația. Cum va funcționa totul din 1 septembrie, cît de comod va fi, încă nu se știe, dar este evident că administrația va avea o sarcină suplimentară, lucrul suplimentar cu documentele. Ce-i drept, vor fi organizate seminare de instruire.

Cel mai probabil, ideea înscrierii electronice la grădinițe vine din partea părinților, care nu se gîndesc la consecințe. Or, mulți dintre ei nu au acces la Internet, iar alții pur și simplu nu au competențele necesare. În prezent există posibilitatea de achitare a serviciilor comunale online, dar mulți nu știu cum se face acest lucru.

Ni se spune că totul va fi corect. Iar pînă acum totul a fost incorect? Este înregistrare, sînt liste, care se afișează, orice mamă poate veni și verifica registrul. Ei complică lucrul. Noi astăzi avem altă problemă – deficitul de cadre. Cu un așa salariu și volum de lucru puțini vin să lucreze. Mulți părăsesc țara împreună cu familia, regretă Maria Orlov.

Colega ei, directoarea grădiniței nr. 106 (Botanica), Eugenia Borisovschi, consideră că înscrierea electronică la grădiniță va complica lucrul directorilor. În opinia ei, este nevoie de specialiști, care se vor ocupa de liste, vor ține evidența. Dar ce să facă părinții care nu au calculator? Lor le va fi mai greu să se înscrie. Nu pentru toți va fi comod. Eugenia Borisovschi speră că înregistrarea electronică totuși va contribui la lichidarea rîndurilor la grădinițe. Deși nu știe cum va fi posibil acest lucru dacă nu se creează noi locuri.

„Luați-l doar pe unul”

- Cînd vin mămicile și cer să le luăm copiii la grădiniță, asta e o problemă pentru administrație – unde să-i culcăm după prînz, spune Maria Orlov. În această situație, mămicile spun că pentru un copil se va găsi loc. Noi încercăm să le explicăm că nu e așa. Potrivit normelor sanitare, fiecare copil trebuie să aibă salteaua sa, două seturi de albituri, două prosoape.

Desigur, nu toți cei 30 de copii frecventează concomitent grupa, dar la noi totul e numerotat. Dacă azi nu este un copil, asta nu înseamnă că altul va dormi în patul lui. Dar se pare că unii părinții își închipuie astfel frecventarea grădiniței. Cînd nu primim copii, părinții încep isteria. Ei spun că noi intenționat nu dorim să le luăm copiii. Dar cînd ei calcă pragul grădiniței, cer albituri pentru copilul lor. În ultimii cinci ani am reușit să demonstrăm că, dacă în dormitor se află 20 de paturi, eu nu voi lua al 21-lea copil. Micuțul are nevoie de spațiu și noi ne străduim să ținem cont de asta.

Totodată, directoarea a comunicat că, probabil, la 1 ianuarie grădinițele vor trece la autofinanțare. Această problemă este discutată de doi ani, se examinează avantajele și dezavantajele acestei propuneri. Cei din școlile care au trecut la autofinanțare afirmă că nu e rău.

- Cel puțin, mai rău nu va fi. Totodată, sînt diferite forme de autofinanțate și ne putem baza pe experiența altor țări. Dar nicio instituție preșcolară nu este în stare să achite serviciile comunale. Dacă vom fi eliberați de ele, vor apărea bani pentru reparații capitale. Alimentația va fi pe umerii părinților, plus anumite subvenții de la ei. Atunci grădinițele se vor putea menține. Primul an va arăta cum trebuie stabilite corect prioritățile, spune Maria Orlov.

Serviciile electronice – în pas cu timpul

În era serviciilor electronice viața omului contemporan s-a schimbat. Fără a ieși din casă, putem face multe lucruri: să facem cumpărături online, să aflăm orarul circulației trenurilor, avioanelor, să procurăm bilete cu ajutorul cardurilor bancare. Serviciile electronice se dezvoltă în fiecare zi.

Potrivit celui mai recent raport al Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), în 2016 peste 80% dintre cetățenii Moldovei utilizează internetul zilnic. Astfel, numărul utilizatorilor Internetului fix a crescut cu 4,3%, iar al celui mobil – cu 9%. Potrivit sondajului efectuat de Biroul de audit al tirajelor și internetului și compania internațională Gemius, în Moldova aproape 95% dintre locuitori au calculator, iar 40% folosesc tablete sau smartphone-uri.

Omul de afaceri, președintele Asociației Naționale a Companiilor IT din Moldova, Veaceslav Kunev, a menționat că multe servicii electronice apărute în ultimul timp devin uzuale în scurt timp.

- Dar cum se dezvoltă un serviciu sau altul depinde cît de calitativ este elaborat și promovat. Fiecare serviciu este solicitat în mod diferit și de aceasta depinde cît de repede el devine uzual. Spre exemplu, serviciile „Registru”. Ne putem programa din timp sau comanda pașaportul la domiciliu. Cineva știe despre asta, iar altcineva stă în rînd. În prezent există conexiune bună la Internet fix și mobil, telefoane moderne, tablete. În Moldova este tot pentru a putea folosi aceste servicii fără probleme. Oamenii în etate încă nu sînt gata sau nu au încredere, pentru ei e mai ușor să vină personal. Dar cît privește generația tînără, aici nu sînt probleme, consideră Veaceslav Kunev.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?