X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Litoralul turcesc contaminat cu un virus care afectează cel mai des copii

15 aug. 2017,, 09:29   Societate
3859 0

Cel puțin zece moldoveni, care și-au petrecut vacanţa pe litoralul turcesc, au contractat virusul Coxackie. Boala se manifestă prin erupţii pe piele, febră, ameţeală şi dureri în gât.

Toţi pacienţii s-au tratat în Turcia din contul asigurării de sănătate.

Reprezentanţii agenţiilor de turism dau asigurări că autorităţile din Turcia i-au măsuri pentru a împiedica răspândirea infecţiei. Totuşi, ei îi îndeamnă pe cei care au mers în vacanţă în această ţară să treacă un control medical când ajung acasă.

"Un sfat al nostru este că cei care se întorc din Turcia să treacă un mic control obișnuit. Din informațiile pe care le avem de la partenerii noștri se face tot posibilulul în hotele, în stațiuni ca să dezinfecteze toate locurile prin care se poate transmite această infecție", a spus directorul agenției de turism, Ion Curmei.

Specialiştii Centrului Naţional de Sănătate Publică spun că, până în prezent, în Republica Moldova, nu au fost înregistraţi pacienţi infectaţi cu virusul Coxackie, scrie publika.md.

"Nu se raportează separat infecția cauzată de virusul Coxsackie. Cazuri oficiale semnalate de autoritățile unei țări oarecare în acest caz Turcia, nu au fost declarate în adresa autorităților de sănătate din Republica Moldova", a spus directorul adjunct CNSP , Nicolae Furtună.


Unii moldoveni care au ales să plece acum în vacanţă în Turcia spun că au luat măsuri de precauţie.

"Știm sigur că acolo vom fi în siguranță, noi înainte de asta ne-am interesat la operatorul nostru turistic. Am luat câte ceva din medicamente, sperăm să fie totul sigur, totul bine".

"În Antalya zburăm. Ceva am auzit, mi se pare că copii au, dar maturii sunt mai rezistenți la asta.(reporter) - Ce trebuie să evitați ca să nu vă infectați? (băiatul) - Ne spălăm mai des pe mâini".

"Am citit ceva informații pe internet, dar concret nu cunoaștem despre ce este vorba".

Virusul Coxsackie se transmite prin apă sau nisipul de pe plajă. Potrivit unui comunicat publicat de Ministerul turc al Sănătăţii, doar în luna iulie, peste 400 de persoane au contractat maladia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?