Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Bustul Mariei Cantemir a fost instalat în regiunea Moscova (FOTO)

15 aug. 2017,, 08:51   Societate
2148 0

Recent, Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă a efectuat o vizită în satul Ulitkino raionul Shchelkovsk regiunea Moscova.

În biserica locală, sfințită în 1748, în numele Sfintei Maria Magdalena, care a fost construită de principesa Maria Cantemir, fiica Domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir, care sub protecția lui Petru cel Mare a plecat împreună cu familia în Rusia, ulterior, ocupînd un loc de cinste în paginile istoriei Rusiei, Șeful misiunii moldovenești a participat la Liturghie şi procesiune.

În discursul său, ambasadorul i-a salutat și felicitat cu sărbătoarea pe cei prezenți, subliniind importanța menținerii relaţiilor de prietenie și colaborare, care durează de-a lungul veacurilor între popoarele țărilor noastre. Totodată, diplomatul i-a adus mulțumiri și dlui Constantin Constantinov, renumitului sculptor, membrului uniunii artiştilor plastici din Republica Moldova și Federația Rusă, pentru crearea bustului Mariei Cantemir, coordonarea ajutorului privind fabricarea și donarea bisericii Sfintei Maria Magdalena din satul Ulitkino a 8 clopote din bronz, precum și depunerea eforturilor în instalarea acestora, asigurarea bisericii cu icoane și alte articole bisericești.

În final Ambasadorul A.Neguța și C.Constantinov au discutat cu stareţul bisericii Maria Magdalena, preotul Andrei Puganov privind continuarea bunelor relații.


Delegația moldovenească a depus flori la bustul Mariei Cantemir, instalat în curtea bisericii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?