X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

OSTALEP: Statalitatea Moldovei necesită să fie „resetată”

14 aug. 2017,, 18:50   Politică
4594 13

Din 2018 va începe procesul de reintegrare a Republicii Moldova, însă acest proces ar putea dura și zece ani de zile.

Politologul Valeriu Ostalep susține că este timpul ca actuala clasă politică de la Chișinău să ajungă la o maturitate politică și să înțeleagă ceea nu a înțeles timp de 25 de ani, mai exact, că lucrurile în stânga Nistrului nu mai pot continua așa.

”Regiunea transnistreană s-a consumat din toate punctele de vedere, acolo nu mai există economie, nu există un concept de îmbunătățire a vieții oamenilor și contravine intereselor noastre, a tuturor. Nimeni nu are de câștigat din perpetuarea acestei situații. Eu cred că și Federația Rusă conștientizează faptul că acest concept a eșuat și părerea mea este că reintegrarea Republicii Moldova este și în interesul Rusiei'', a declarat Valeriu Ostalep în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova, moderată de Tatiana Cebotari.

Totodată, Ostalep menționează că nu există riscul escaladării conflictului transnistrean chiar și după ce vicepremierul rus Dmitrii Rogozin a fost declarat persona non grata în Republica Moldova, așa cum se vehiculează în societate.

”Consider că această atmosferă tensionată este creată în mod artificial și nu are nimic în comun cu realitatea. Nici oamenii de aici, nici cei din stânga Nistrului habar nu au despre o necesitate de a intra cu cineva în conflict și atunci când politicienii fac declarații cu o anumită tentă agresivă sau se tensionează situația în aspect militar, eu nu pot decât să calific aceste evenimente ca o situație creată artificial, cu anumite scopuri, care nu corespunde realității'', mai spune fostul viceministru de Externe.


Mai mult decât atât, Valeriu Ostalep consideră că este impetuos necesar un nou concept de Constituție, o nouă Declarație de Independență și un nou imn al Republicii Moldova, toate acestea după ce va demara procesul de reîntregire a țării.

”Eu cred că a apărut necesitatea gândirii unui nou concept de Constituție, bazat pe o nouă Declarație de Independență, care să i-a în primul rând în considerare principiul de bază al noii Declarații de Independență care ar trebui să presupună excluderea categorică a oricărei posibilități de atentat la suveranitatea și la statalitatea Republicii Moldova, fără interpretări duble, că așa sau altfel poate fi lichidată statalitatea noastră. E cred că o astfel de declarație va fi susținută de majoritatea populației, în proporție de 98 la sută'', a declarat Valeriu Ostalep în cadrul aceleiași emisiuni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?