Pentru violenţă faţă de animale pot fi introduse sancțiuni penale

Pentru violenţă faţă de animale pot fi introduse sancțiuni penale

Uciderea animalelor de companie va fi pedepsită penal, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Justiției, propus pentru consultări publice.

 

Proiectul de modificare și completare a Codului Penal prevede amenzi cuprinse între 500 și 750 de unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 180 de ore sau închisoare  până la doi ani, transmite IPN.

În proiect se menționează că uciderea a două sau mai multe animale de companie va fi pedepsită cu amendă în mărime de la 750 la 1350 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la un an la trei ani. Aceeași pedeapsă va fi aplicată dacă fapta va fi săvîrșită în mod public sau în prezența minorilor; de două sau mai multe persoane sau cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă.

Anterior activiștii din domeniul protecției drepturilor animalelor au organizat acțiuni de protest cerînd pedepse penale pentru cruzimea față de animale. Aceștia consideră că actualele pedepse sunt prea blînde. Potrivit Codului Contravențional, cruzimea față de animale, care are drept urmare mutilarea sau moartea animalului se sancționează cu amendă de la 20 la 40 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load