Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Regizoarele de la hollywood își cer drepturile

11 aug. 2017,, 23:00   Externe
1509 0

Regizoarele unor episoade din seriale precum ''American Horror Story'', ''The Americans'' sau ''Scandal'' au susținut miercuri necesitatea introducerii cotelor de gen pentru asigurarea diversității la Hollywood unde femeile-regizor sînt o raritate, informează joi AFP.

"Nu vreau să fiu angajată doar pentru că sînt femeie, dar poate că în acest moment avem nevoie de cote", declară Maggie Kiley la conferința de presă organizată de canalul FX cu ocazia întîlnirilor Asociației Criticilor de Televiziune (TCA).

"Dacă trebuie să facem și acest lucru, atunci îl vom face", întărește Rachel Goldberg, cu ocazia mesei rotunde la care au participat șapte cineaști.

Potrivit celui mai recent raport referitor la diversitatea de la Hollywood realizat de universitatea californiană UCLA, minoritățile reprezintă 40% din populația americană, dar numai 10% dintre regizori provin din rîndul minorităților.

În ceea ce privește femeile, care reprezintă jumătate din populației, procentul este tot de 10%.


Regizoarele participante la masa rotundă au povestit că studiourile de televiziune le spun că "trebuie să regizați mai întîi un episod, nu poate fi acesta primul" sau "mai faceți unul" și încă unul înainte să vă dăm o șansă, în timp ce unii regizori bărbați nu au nevoie decît de experiența unui scurtmetraj.

"Nu sîntem începătoare. Vrem doar să ni se dea o șansă" subliniază Rachel Goldberg, arătîndu-și recunoștința pentru producătorul serialelor de succes de la FX, Ryan Murphy. "Mi-a încredințat un episod din American Horror Story, iar acest lucru mi-a schimbat viața".

Ryan Murphy și FX au lansat anul trecut proiectul 'Half Initiative' al cărui obiectiv este ca jumătate dintre regizorii angajați să fie femei sau să aparțină unei minorități etnice. Reprezentanții FX afirmă că numărul de femei regizor angajate a crescut de la 12% în 2015, la 51% anul trecut.

Steph Green, realizatoarea unor episoade din ''Scandal'' sau ''Luke Cage'' — un serial despre un supererou de culoare — povestește, printre altele, că era întrebată des, pe un ton neîncrezător: "Tu știi să regizezi filme de acțiune?"

"Da, știu să fac filme de acțiune, da, lucrez cu sînge fals și am filmat și cascadorii", spune Maggie Kiley.

Întrebată de AFP, regizoarea dă cîteva exemple de atitudini misogine: cînd filmează împreună cu asistentul ei, oamenii i se adresează numai lui; cînd sosește pe platou, oamenii o confundă cu fata de la machiaj.

Cotele de gen sînt "necesare pentru ca femeile să poată obține o primă slujbă ca regizoare, dar și pentru schimbarea mentalităților", pentru ca oamenii să se obișnuiască cu imaginii femeii în spatele camerei de filmat, concluzionează Meera Menon, care a regizat recent un episod din 'Snowfall' despre "epidemia" de cocaină din Los Angeles.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?