Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Consultări politice interministeriale moldo-israeliene

9 aug. 2017,, 15:40   Politică
2468 1

La Chişinău, s-a desfășurat o rundă de consultări interministeriale moldo-israeliene.

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de către viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, iar cea israeliană de către directorul general-adjunct al Ministerului Afacerilor Externe al Statului Israel, Alexander Ben-Zvi.

Viceministrul Darii a punctat importanţa colaborării între Republica Moldova şi Statul Israel pe parcursul celor 25 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state pe 22 iunie 1992, fiind apreciată pozitiv cooperarea moldo-israeliană, atât pe dimensiunea bilaterală, cât și în cadrul diferitor organizaţii internaţionale.

Agenda discuțiilor a inclus subiecte precum extinderea cadrului juridic bilateral, angajarea la muncă a cetățenilor moldoveni în Israel, comemorarea victimelor Holocaustului, prestarea serviciilor consulare cetățenilor celor două ţări, precum şi cooperarea la nivel sectorial, în special pe dimensiunile educaţiei, agriculturii, asistenţei sociale şi afacerilor interne.

Interlocutorii au subliniat necesitatea organizării pe parcursul anului curent a celei de-a V-a ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-israeliene de colaborare comercial-economică.

În acest context, a fost exprimat interesul reciproc pentru aprofundarea dialogului politic bilateral, intensificarea cooperării în domeniul atragerii investițiilor, precum şi consolidarea contactelor dintre reprezentanții mediilor de afaceri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?