X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Rămîi fără permis dacă ești prins că vorbești la telefon în timp ce conduci

8 aug. 2017,, 01:30   Externe
2785 0

În Italia în cazul în care sînteți prins că vorbiți la telefon, vi se reține pe loc carnetul, nu așa cum era pînă acum, doar la abateri repetate.

Aceasta și altele sînt noi reguli pentru automobiliști, în discuție la Comisia Transporturi a Camerei pentru a introduce o serie de modificări la Codul Rutier. Printre principalele noutăți este o înăsprire a amenzilor și sancțiunilor pentru cei care pe timpul șofatului folosesc mobile, tablete și alte dispozitive electronice.

Viceministrul Infrastructurilor și Transporturilor Riccardo Nencini explică faptul că ”pentru șofatul vorbind la telefon va fi o dublare a punctelor tăiate de pe permis și o dublare și a perioadei de suspendare a permisului”. Sancțiunea va fi cuprinsă între 161 și 647 de euro în timp ce suspendarea permisului, de la 1 la 6 luni, va avea loc imediat ce a fost constatată încălcarea legii și nu numai în caz de recidivă ca acum, notează Gazetaromaneasca.com.

În analiza Camerei este și o normă ”salvează-copii” care introduce obligația adoptării de dispozitive de alarmă menite să prevină abandonarea accidentală a copiilor la bordul mașinilor. Propunerea de lege a lui Federico Fauttilli (DeS-CD) prevede ca, începînd de la 1 ianuarie 2019, toate sistemele de protecție pentru copii să fie dotate cu un dispozitiv, de conectat la vehicul, cu senzor de greutate care să fie în măsură să emită motorului oprit un semnal acustic, atunci cînd greutatea sistemului este considerată superioară celei prevăzute fără prezența copilului.

Prea mulți morți, peste 800 de la începutul anului. Ministerul de Interne, Marco Minniti, a emis o directivă pentru a preveni și combate toate acele comportamente – de la utilizarea telefonului la conducerea în stare de ebrietate, pînă la neutilizarea centurilor de siguranță – care stau la baza accidentelor rutiere.


Alcool și droguri, căști de protecție, centuri de siguranță, scăunele pentru copii, utilizarea celularelor și smartphone-urilor la volan.

Acestea sînt punctele principale ale Directivei emise pe 21 iulie de ministrul de Interne, Marco Minniti, cu intenția clară de a combate fenomenul victimelor străzii și a atinge unul dintre cele mai demne obiective comunitare: reducerea cu 50% a numărului morților din cauza accidentelor rutiere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?