Ostalep: Reunirea celor două maluri ale Nistrului va avea loc în 2018

Ostalep: Reunirea celor două maluri ale Nistrului va avea loc în 2018

Reunirea celor două maluri ale Nistrului va avea loc în 2018

 

Declarațiile privind declanșarea unui conflict  militar pe Nistru în viitorul apropiat arată drept niște insinuări neîntemeiate ce nu au nimic în comun cu actuala stare de lucruri în regiune. Declarația a fost făcută pe rețelele de socializare de către fostul viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, director al Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi Securitate, Valeriu Ostalep, citat de NOI.md.  

Expertul s-a arătat convins că reunirea Moldovei cu Transnistria, în pofida zvonurilor privind eventuala escaladare a conflictului în regiune, va avea loc în anul viitor. „Nu pot să nu remarc anumite îngrijorări în legătură cu eventuala declanșare a noului conflict pe Nistru. Este un lucru ireal. Oricine ar pune-o la cale, va fi distrus imediat. Nu e nici pe departe anul 1992. Și nimeni nici nu va îndrăzni. Tăcerea Rusiei întotdeauna denotă ceva rău. Dar pentru perspectiva existenței Moldovei este un lucru bun. Nu mă îndoiesc că în 2018 va avea loc reunirea și Moldova va deveni un stat integru. Pe malul stîng al Nistrului urmează să se învețe limba moldovenească, iar pe cel drept – limba rusă. Și toți împreună trebuie să învățăm să trăim împreună și să ne dezvoltăm țara”, a declarat Valeriu Ostalep.

Totodată, la cel mai înalt nivel, periodic circulă zvonuri despre o eventuală reluare a acțiunilor militare pe Nistru. Una dintre recentele premize pentru un scenariu atît de pesimist a fost adoptarea în Parlament la finele lunii iulie a Declarației privind retragerea contingentului de menținere a păcii rus de pe teritoriul Transnistriei. În ea deputații din cadrul majorității parlamentare au obligat Rusia să-și retragă în mod urgent trupele care, potrivit documentului, „prezintă o amenințare permanentă pentru suveranitatea, integritatea și independența Moldovei”.

Această declarație a provocat o reacție negativă din partea vicepremierului, reprezentantului special al președintelui Rusiei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, care s-a arătat îngrijorat că acest gest al conducerii Moldovei ar putea duce la repetarea „scenariului georgian”. În 2008, după cum a reamintit membrul Guvernului Rusiei, Georgia a inițiat o operațiune militară împotriva Osetiei de Sud după ce a solicitat retragerea pacificatorilor ruși din republica autoproclamată.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load