Dodon, înfuriat pe Candu: „O face pe îndrăznețul de la distanță”

Dodon, înfuriat pe Candu: „O face pe îndrăznețul de la distanță”

Șeful statului a ținut să-i dea o replică spicherului Andrian Candu, după ce ultimul l-a atenționat să-și tempereze ieșirile, informează NOI.md.

Democratul l-a avertizat că obișnuințele președintelui cu datul din deget ar putea avea consecințe neplăcute. „Altele ne interesează în privința lui Dodon, legate de atitudinea și comportamentul lui, de ieșirile emoționale, de datul din deget, care sînt departe, departe de competențele prevăzute de Constituție pentru președintele Republicii Moldova, într-o republică parlamentară. Atenție, că degetele arătate pot fi și rupte la un moment dat”, a comentat Candu.

În replică, Igor Dodon i-a reproșat lui Candu că a intrat în politică prin ușa din spate, „la totul de-a gata”.

„Domnului spicher Andrian Candu, care o face pe îndrăznețul de la distanță, îi spun că, pentru a demonstra dîrzenie în politică, trebuie să ai caracter și voință, să muncești, nu doar să intri în politică pe ușa din spate, la totul de-a gata. Pentru a «rupe degetele» nu trebuie multă minte, dar trebuie cel puțin un pic de caracter. Vedem noi pînă la urma cine, cui și ce îi va rupe...”, a comentat Dodon.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load