X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Voronin a vorbit despre cel mai mare regret al său

31 iul. 2017,, 15:30   Politică
6407 10

În cadrul unui interviu recent, liderul comuniștilor a mărturisit că cel mai mare regret al său este că nu a putut soluționa problema reunificării țării, comunică NOI.md.

Deși a recunoscut că are mai multe regrete din perioada în care a fost șef de stat, cel mai mare este legat de dosarul transnistrean.

„Regret… poate cel mai important pentru mine a constat în aceea că, în pofida tuturor eforturilor și întregii mele sîrguințe, chiar și fiind de origine din Transnistria, n-am putut soluționa problema reunificării țării. În situația cînd între aceste două maluri au fost jertfe, s-a vărsat sînge, și generația asta de oameni încă este, e foarte greu de depășit. E foarte greu. De aceea noi am și ieșit cu demnitate din 7 aprilie, n-am permis să se verse sînge. De aceea eu m-am și menținut în politică”, a explicat Voronin pentru „Ziarul de gardă”.

Politicianul a explicat că principiul lucru de care s-a condus în gestionarea situațiilor de criză pe toată perioada mandatului de președinte a fost să nu admită niciodată vărsări se sînge.

„Pe 10 noiembrie 1989 eu n-am permis să se tragă în mulțimea de oameni și să fie vărsat sînge. Cei care trec prin sînge și prin jertfe omenești nu au perspectivă. Uitați-vă la Ucraina. De cîți ani deja se prelungește Maidanul? De ce? Pentru că au fost date indicații să tragă din arme în cei care erau pe Maidan. Da, oamenii au dreptul să greșească, și greșesc nu din cauza lor proprie… Politicieni de ăștia de care avem și noi azi în Moldova îi scot în stradă… Și ce, noi o să începem a-i împușca pe acești oameni? Doamne ferește!”, a declarat Vladimir Voronin pentru sursa citată.


Politicianul nu a exclus că soluționarea problemei transnistrene stagnează din cauza unor interese de grup, în special a celor care controlează astăzi regiunea. „Noi nu am participat la scheme și nici nu am avut propuneri de acest fel. Dar și eu am auzit astfel de discuții. Pentru cei care au condus și conduc astăzi această zonă poate și există aceste posibilități”, a adăugat Voronin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?