X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ce consecințe ar avea o eventuală stopare a finanțării externe pentru RM

31 iul. 2017,, 09:12   Economie
4607 9

Partidele pan-europene Popularii Europeni și Alianța Liberalilor și Democraților Europeni au deplîns regresul “statului de drept și al standardelor democratice” și au cerut suspendarea fondurilor UE pentru Moldova, într-o reacția comună la votul mixt, observă politologul Dionis Cenușă într-un articol analitic semnat pentru Agenția IPN.

Aceste partide vor stoparea oricăror fonduri europene, nu doar a asistenței macro-financiare de 100 mln EUR, care deja este compromisă din cauza încălcării pre-condițiilor politice provocată de aprobarea votului mixt, scrie Dionis Cenușă.

Politologul consideră că oprirea tuturor finanțărilor ar afecta o serie de reforme sectoriale, precum dezvoltarea rurală și agricultură, educația vocațională, sectorul energetic etc.

La fel, ar putea fi împiedicate eforturile UE de promovare a beneficiilor Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător și susținerea angajamentelor legate de regimul fără vize cu UE.

O asemenea decizie va însemna că Acordul de Asociere urmează să fie pus pe regim de așteptare (stand-by), scrie Dionis Cenușă, considerînd că aceasta poate afecta interesele UE în Moldova.

“Stoparea tuturor finanțărilor oferite de UE ar deveni o lovitură puternică atît pentru legitimitatea Democraților, cît și pentru întregul proces de reforme, cel din urmă fiind păgubos pentru obiectivele UE în Moldova.”, subliniază politologul.

Totodată, Dionis Cenușă crede că în topul opțiunilor UE trebuie să prevaleze înăsprirea condiționalităților și înghețarea asistenței macro-financiare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?