Roboți din întreaga lume participă la campionatul RoboCup 2017

Roboți din întreaga lume participă la campionatul RoboCup 2017

Roboți din întreaga lume participă săptămîna aceasta în Japonia la RoboCup 2017, o competiție inedită în care sînt expuse cele mai recente produse ale tehnologiei de vîrf și unde micii androizi își demonstrează abilitatea în activități de salvare, sau în jocul de fotbal, relatează EFE.

Androizi sau roboți în formă de cub se mișcă prin sală jucînd mingea pe un gazon artificial, într-o demonstrație a capacităților pe care și le propun organizatorii: dezvoltarea de roboți capabili să dispute un meci de fotbal cu viitoarea Campioană a lumii din 2050.

Cu aproape 390 de echipe provenite din 40 de țări, RoboCup revine la Nagoya (centrul Japoniei) după două decenii de la înființare. Competiția a luat naștere în acest oraș, în 1997, iar în ultimii ani a fost organizată de orașe, precum Joao Pessoa (Brazilia, 2014), Hefei (China, 2015) și Leipzig (Germania, 2016). 

Orașul Nagoya, în a cărui prefectură se află sediul gigantului auto Toyota, este unul din principalele centre industriale din Japonia și găzduiește pînă duminică această competiție internațională.

La ediția de anul acesta, participă și institute din Spania la categoria 'Junior', alături de studenți de la universitățile mexicane și chiliene care au creat roboți capabili să joace fotbal.

Scopul acestei curioase și inedite competiții este de a stimula crearea de roboți inteligenți pentru uz casnic, industrie, sau acțiuni de salvare, care participă la diferite probe de concurs.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Adăugaţi Comentarii

captcha

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load