Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Oameni de afaceri străini, șantajați de conaționalii lor chiar în Moldova

27 iul. 2017,, 17:00   Societate
1963 0

Procuratura Bălți anunţă despre reţinerea a cinci cetăţeni ai Azerbaidjanului, bănuiţi de intrarea pe teritoriul Republicii Moldova cu scopul de a colecta, prin şantaj, bani de la conaţionali de-ai lor, care desfăşoară activităţi economice în ţara noastră.

Temei pentru iniţierea procesului penal a servit adresarea unui cetăţean al Azerbaidjanului, stabilit cu traiul în municipiul Bălţi, care reclama că patru indivizi, prin ameninţări cu arma de foc, i-au cerut sume impunătoare de bani, precum şi transcrierea bunurilor ce-i aparţin pe numele unuia dintre agresori.

De asemenea, aceştia mai sînt bănuiţi că pe 8 iulie curent s-au deplasat la domiciliul unui alt conaţional, stabilit în r.Drochia s. Hăsnăşenii Noi, pe care cu forţa l-au urcat într-o maşină, l-au dus într-o fîșie forestieră din preajma satului, unde l-au maltratat şi amenințat că în caz că nu le va transmite 17500 euro, vor avea de suferit apropiaţii acestuia.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigații, bănuiţii au fost identificaţi, fiind stabilite şi perchiziţionate imobilele amplasate în municipiile Chișinău și Bălți în care aceştia locuiau, și în care erau maltratate victimele.

În urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate patru arme de model Baical 442, PSM, Revolver, cartușe, amortizor, telefoane mobile cu secvențe video despre maltratarea altor victime, cartele SIM, cuțite, urme biologice și alte obiecte care demonstrează faptul comiterii de către aceştia a infracțiunilor pe teritoriul Republicii Moldova.


Pentru aceste acţiuni, legislaţia Republicii Moldova prevede închisoare de la 13 la 15 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?