Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Veste bună pentru turiștii care vor să călătorească în Franța

27 iul. 2017,, 20:00   Externe
2073 0

Franța va reduce timpul de acordare a vizelor la 48 de ore pentru cetățenii ruși, indieni și din alte șase țări asiatice în cadrul unor măsuri de a consolida turismul, a anunțat miercuri premierul Edouard Philippe, relatează Reuters.

După o scădere în 2016 a numărului de turiști din cauza atacurilor de la Paris și Nisa, numărul de turiști este în creștere în acest an.

Franța își propune să ajungă la 89 de milioane de turiști străini, de la 83 anul trecut și în 2020 să atingă pragul de 100 de milioane.

Cetățeni din Rusia, India, Thailanda, Filipine, Cambodgia, Laos, Myanmar și Indonezia vor beneficia de la 1 noiembrie de o reducere a timpului de acordare a vizei — care acum este de 10 zile sau mai mult în sezonul de vîrf — la 48 de ore.

Această măsură, care a intrat deja în vigoare pentru alte țări, între care Qatar, va fi extinsă la Arabia Saudită și Vietnam anul viitor dacă o schimbare în procedurile UE de acordare de vize pentru cetățenii din aceste țări va permite aceasta.


Guvernul francez a anunțat de asemenea că va crește numărul angajaților la verificarea pașapoartelor pentru a reduce timpul de așteptare la 30 de minute pentru cetățenii UE și 45 de minute pentru cei care nu sînt din țările membre.

Turismul produce peste 7% din Produsul Intern Brut al Franței și are două milioane de angajați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?