UE va analiza deciziile Chișinăului – oficial european

UE va analiza deciziile Chișinăului – oficial european

UE va analiza atent proiectul de lege privind trecerea la sistemul mixt de vot și va stabili în ce măsură recomandările Comisiei de la Veneția au fost respectate.

În funcție de rezultatele acestei analize, UE ar putea lua decizia de a suspenda prima tranșă de asistență macrofinanciară destinată Moldovei. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, în cadrul unui briefing de presă, comunică NOI.md.

„Vom analiza atent deciziile luate: în ce măsură au fost urmate recomandările Comisiei de la Veneția, în ce măsură a fost afectată cerința garantării unui sistem pluripartit, respectate regulile și drepturile democratice. Acest lucru poate avea consecințe cel puțin la debursarea primei tranșe din asistența financiară”, a afirmat Hahn.

În cadrul unei declarații anterioare, oficialii UE au subliniat că există îngrijorări serioase legate de modul în care va funcționa noua lege.

„În timp ce selectarea sistemului electoral este o decizie suverană a statului, Uniunea Europeană are ferma convingere că orice modificare a sistemului electoral ar trebui să consolideze democrația, să se bazeze pe un consens larg între forțele politice”, se arată într-o declarație semnată de Federica Mogherini, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load