La Bătălia de la Grunwald au participat și moldoveni

La Bătălia de la Grunwald au participat și moldoveni

Veaceslav Matveev

Cunoaşterea evenimentelor din trecutul îndepărtat ne permite nu doar să ne păstrăm rădăcinile, dar şi să ne mîndrim cu faptele strămoşilor noştri îndepărtaţi. Istoria a păstrat pentru noi o filă din acţiunile ostaşilor noştri, memoria prieteniei noastre cu vecinii şi lupta cot la cot ca manifestare a eroismului şi aspiraţiilor spre libertate.

Locuitorii Chişinăului însorit care merg pe strada Alexandru cel Bun, numită în trecut De aur, apoi Harlampiev, iar astăzi – Ştefan cel Mare, nici nu bănuiesc că nu doar se apropie de numele marelui domnitor al Moldovei, de epoca lui Alexandru cel Bun, dar şi de cele mai importante evenimente din istoria Europei de Est.

Cea mai mare formaţiune statală din Europa în sec. XIV

Urmaşul nobil al lui Ştefan cel Mare a proslăvit Moldova nu doar prin politica sa internă raţională, dar şi prin participarea Moldovei la unul dintre cele mai importante evenimente din Evul Mediu – Bătălia de la Grunwald. Această luptă a avut loc pe 15 iulie 1410 (recent a fost marcată aniversarea acesteia) dintre oştirile poloneze, lituaniene şi ruse, conduse de marele rege al Poloniei Jagiello, marele duce Vytautas cel Mare şi nu mai puţin puternicul stat - Ordinul Teutonilor. La această Bătălie au participat şi oştile moldoveneşti ale lui Alexandru cel Bun, care au împărţit laurii victoriei cu polonezii, lituanienii şi ruşii.

În sec. X, Polonia a adoptat creștinismul, iar mai tîrziu, pe timpul lui Boleslav cel Viteaz (992-1025), a devenit Regat. Era unul dintre cele mai importante regate din Europa de Est. Influența Casei Regale s-a consolidat după unia cu Lituania (Uniunea statală polono-lituaniană- federație monahală) (14 august 1385). Pe 18 februarie 1386, fiica lui Ludovic I de Anjou, Jadviga, s-a căsătorit cu ducele lituanian Jagiello, punînd astfel bazele dinastiei Jagiello, care a domnit mai tîrziu în Polonia și Statul Ruso-Lituanian. Lituania era un stat ruso-lituanian, iar limba oficială era limba rusă. În acest stat o parte semnificativă a populației erau reprezentanți ai populației slave, eliberată de ducii lituanieni de jugul tătaro-mongol.

Potrivit condițiilor uniunii, în 1387 Lituania a acceptat creștinismul și a intrat în familia popoarelor europene ca ultimul stat care a acceptat învățătura lui Christos. Astfel, a fost creată cea mai mare formațiune statală din Europa. Deși statele erau independente, formal, ele erau legate de uniuni (unii, federații) personale.

Ordinul Teutonilor

Ordinul Teutonilor provine din epoca cruciadelor în Palestina. Acesta era, la fel, o formațiune statală, dar fără putere monarhică și tron. Toate acestea erau înlocuite de protectoratul Papal de la Roma, care conducea, practic, aceste formațiuni statale. Formal, conducătorul Ordinului era Papa de la Roma. Însă el era reprezentat în teritoriu de un magistru. În Palestina, cruciații au creat cîteva ordine de acest fel. Oficial, Ordinul Teutonilor se numea Ordinul Sfintei Marii din Germania sau Teutonic, iar din el făceau parte, în special, germanii. După pierderea Palestinei, în 1211-1225, Ordinul era amplasat în Transilvania.

În 1225, ducele de Mazovia, Conrad, care lupta împotriva Prusiei păgîne, a chemat Ordinul pe pămîntul său în speranța să distrugă triburile păgîne. În calitate de feudă, Ordinul a obținut tot ținutul Helminsk. Mai tîrziu, Friedrich al II, i-a oferit printr-un ordin toate pămînturile, acaparate de ei de la păgîni. În 1230 a început expansiunea Ordinului, iar în 1237 el s-a unit cu Ordinul Sabiei.

Ordinul Sabiei a devenit o formațiune autonomă în interiorul teutonilor, cunoscut sub denumirea Ordinul Livonian. În perioada înfloririi Ordinului, pămînturile teutonilor și livonilor se întindeau de la rîul Narva, inclusiv Gotland și un șir de teritorii ale Poloniei, Lituaniei și Letoniei, Estoniei și Rusiei moderne. Ordinul a devenit cea mai puternică formațiune militară și politică. Influențînd asupra dezvoltării Europei de Nord și de Est, el s-a transformat într-o puternică mașinărie militară, îndreptată spre promovarea catolicismului spre Est.

În general, vom menționa, că misiunea lui era profund religioasă, dar mijloacele uneori depășeau competențele, necesitatea și normele morale chiar și ale acelor timpuri. Dar aceasta nu era o formațiune barbară, era o forță, care considera că în numele Papei și a cauzei lui Christos, Ordinul poate hotărî soarta păcătoșilor rătăciți. În acea epocă, acesta era un motiv destul de plauzibil. Ce-i drept, acesta nu era acceptat de triburile din Prusia și alți păgîni distruși de Ordin.

Și iată această mașinărie, formată din monahi, militari ai Sfîntului Scaun, purta „lumina credinței” în Est. Uitînd de uniunea cu Polonia, ea i-a luat un șir de pămînturi din Est și o parte considerabilă din regiunea Pomorie. Polonia și Lituania au luptat cu Ordinul. Unirea acestor țări a creat un pericol pentru Ordin. El își continua expansiunea spre Est. Iată mesajul pseudo-păgînilor către regatele din Europa și Papa: „Ascultați-ne pe noi, cei asupriți și chinuiți. Ascultați-ne pe noi, duci spirituali și laici! Ordinul nu caută sufletele noastre pentru Dumnezeu, el caută pămînturi pentru el. Ne-a impus să umblăm prin lume și să prădăm, pentru a putea supraviețui”.

Bătălia de la Grunwald

Răbdarea triburilor din Samogiția s-a sfîrșit. Pe ei îi aștepta soarta prusacilor, cuceriți anterior. În acea perioadă, marele duce lituanian Vytautas, a cedat ținutul Samogiția Ordinului. În 1409, aici a izbucnit o răscoală. Negocierile dintre Lituania și Ordin au eșuat și în 1409, la Brest, Jagiello și Vytautas au decis să lupte împreună împotriva Ordinului. A fost stabilit planul marșului asupra Prusiei. La ei au aderat oștile cehe, conduse de eroul Cehiei Jan Zhizka.

În vara anului 1410, armata poloneză s-a adunat la Viborz. La Vilnius se adunau oștile lituanienilor, ale rușilor au venit de la Poloțk, Vitebsk, Turov, Pinsk, Smolensk, au sosit și 30 de mii de tătari, aliații lui Vytautas. Forțele Ordinului numărau 85 de mii de persoane, dintre care o treime erau mercenari. Pe 9 iulie, armata polono-lituaniană a trecut granița Ordinului. Armata Ordinului era condusă de Ulrich von Juningen.

Și iată că a sosit ziua de 15 iulie 1410. În acea zi, după ploaie, era un timp însorit. Comandantul polonezilor a trimis oameni în recunoaștere. Între Grunwald și Tannenberg ei au observat coloanele cavalerilor, în zalele lor impenetrabile. Pe dealul Tennenbergului se înălța drapelul Ordinului – crucea neagră-aurie, în centrul căreia pe un scut din aur era brodată imaginea unui vultur cu un cap. Localitatea era plină de dealuri și văi. Jagiello a finalizat slujba și îmbrăcînd zalele a ordonat să-și lege smocuri din paie pe coifuri, ca semn distinctiv, iar deasupra capului regelui, flutura drapelul cu vulturul alb și coroana – Stema de Stat a Poloniei.

Aliații numărau 20 de mii de polonezi și ruși, 4 mii de lituanieni, 3 mii de cehi, moravi, moldoveni, 30 de mii de tătari, 40 de mii de slugi și artilerie. Împotriva lor erau 20 de regimente ale cruciaților, conduse de comandantul Ordinului Kuno von Liechtenstein, 15 unități ale mareșalului von Wallenrod, care ulterior a trecut în stînga și rezerva – 16 detașamente ale lui Juningen – căpetenia Ordinului. În sfîrșit, regele polonez a dat ordinul : „Parola Cracovia-Vilnius!”

Regele Jigailo i-a încredințat conducerea oștii ducelui Lituaniei Vytautas. Ostașii lui purtau drapelul Lituaniei cu un călăreț. Regimentele rusești din Smolesc au ridicat drapelele roșii cu cruce albă. La ordinul lui Vytautas, tătarii au pornit la atac, împreună cu regimentele ruse și lituaniene. Tunurile nemților au reușit să împuște doar de două ori. Wallenrod a scos cavaleria grea.

„Era o gălăgie și un trosnet strașnic de la loviturile sulițelor, armelor și săbiilor. Acest vuiet se auzea pe o rază de cîteva mile”, scria istoricul Jan Długosz.

Peste o oră, ostașii lituanieni au început să se retragă. Dar în centrul atacului lui Wallenrod se opuneau regimentele ruse, conduse de nepotul lui Iuri Donskoi Mstislav. Jan Długosz scria: „În această luptă, ostașii ruși din Smolensk, care constituiau trei regimente, luptau cu dîrzenie, fiind unicii care nu au dat bir cu fugiții, cîștigîndu-și slava nemuritoare…, au luptat corp la corp și au ieșit învingători în luptă, unindu-se ulterior cu oștile poloneze”.

În acest timp, au ieșit la atac detașamentele lui Liechtenstein, dar au fost întîmpinate de 17 regimente poloneze. În primele rînduri ale cavaleriei din Cracow lupta cel mai puternic ostaș, renumitul polonez Zawisza Czarny. Mai tîrziu, poetul și patriotul polonez Juliusz Słowacki va scrie cunoscutul poem epic. Vytautas a schimbat al treilea cal, cînd pe la cinci seara, ostașii polonezi din aripa a doua i-au respins pe cruciații lui Wallenrode. Însă Liechtenstein continua atacul cu cavaleria grea a aliaților. Atunci în ajutor a venit polonezul Zyndram.

Nemții au început retragerea. La sfîrșitul zilei ei se adunau în tabăra magistrului Juningen. Văzînd acest lucru, Juningen a scos oastea de rezervă la atac, dorind să rețină retragerea regimentelor sale, distruse anterior. Un detașament al teutonilor a reușit să pătrundă în tabăra regelui Poloniei Jagiello. Însă el nu s-a speriat, a luat sulița, iar cavalerii l-au acoperit. Dintr-o dată s-a auzit un strigăt: ”Lituania se întoarce!”. Detașamentele lituanienilor, care au fost împinse spre lacul Luben, împreună cu rușii și polonezii au înconjurat Ordinul. A început exterminarea cruciaților.

În acel moment, ostașul lituanian Bogenut l-a dat jos de pe cal pe Juningen. Conducătorul teutonilor, căzut la pămînt, a fost călcat în picioare de caii cavalerilor. Fiind înconjurați, cavalerii îngenuncheau și se predau. Cei care au reușit să fugă, au încercat să lupte în Wagenburg. Cehii lui Jan Žižka i-au atacat. După ei au venit detașamentele poloneze. Cavalerii rămași ai Ordinului, înțelegînd că au pierdut bătălia, au început să fugă. Aceasta a fost căderea politicii de o sută de ani a marelui stat monahal!

Așa s-a încheiat Bătălia de la Grunwald, care a proslăvit toate popoarele participante la ea, iar cel mai important e că a preaslăvit prietenia și coeziunea, care au demonstrat, o dată în plus, că nu există dușman care să nu poată fi învins de pumnul strîns într-un tot întreg al popoarelor înfrățite.

Pacea de după război

Conform vechiului obicei al învingătorilor, forțele aliate au stat trei zile pe cîmpul de luptă. Mulți cruciați au fost salvați de la moarte, lor li s-a acordat ajutor medical. Așa era morala acelor timpuri, or, cavalerul își respecta adversarul. Așa era Codul cavalerilor. 501 de drapele și orașe ale Ordinului le-au revenit aliaților. Solii multor popoare au venit la Jagiello, cu felicitări, iar cronicarii au numărat ambasadele a 22 de țări și popoare.

Prizonierii, în mare parte, au fost eliberați. În total, la Grunwald au murit 18 mii de oameni. Printre aceștia se numără și magistrul Ordinului Juningen, mareșalul Wallenrode, comandorul Liechtenstein și 300 de cavaleri. 30 de mii au fost răniți. Aliații au pierdut 3 mii de ostași, 8 mii au fost răniți. Liderul cehilor Jan Hus îi scria lui Jogaila: „Prealuminate duce și preamărite rege, unde sînt cele două săbii ale inamicilor voștri? Ei au fost răpuși de propriile arme, cu ajutorul cărora au atentat la înrobirea celor supuși… Totul e distrus!”. Erau cuvinte de bucurie, de susținere frățească.

Marea bătălie, care a stîrnit bucuria lui Jan Hus, s-a încheiat prin Pacea „Veșnică” de la Torun în 1411. Ordinul a achitat 6 milioane de monede poloneze, renunțînd la ținutul Samogiția și orașele poloneze din ținutul Dobrzyński. Desigur, putem vorbi mult despre această bătălie. Au trecut anii, dar Bătălia de la Grunwald ne încîntă și azi prin măreția, vitejia strămoșilor: polonezilor, rușilor, lituanienilor, moldovenilor și cehilor.

De notat că și cavalerii teutoni s-au purtat demn în luptă, ori vitejia lor a fost, la fel, atestată de cronicarii și istoricii acelor timpuri. Dar istoria îi cinstește pe învingători, mai ales, pe aceia, care au luptat pentru dreptate, iar polonezii, lituanienii și aliați lor și-au apărat pămînturile, soțiile și copii, cîmpiile, pădurile, livezile, orașele, istoria lor, memoria, spiritul și onoarea strămoșilor și de aceea victoria lor e și mai slăvită.

Marea Bătălie de la Grunwald a rămas, desigur, în trecut. Multe s-au schimbat de atunci. Dar ea a pus bazele marelui stat al lui Jogaila, ulterior Reci Pospolita. A trecut timpul, statul polono-lituanian a devenit cea mai mare țară a Europei continentale cu o suprafață de 1 milion de km pătrați. Aici se dezvolta cultura și spiritualitatea, tiparul și arta. Pe parcursul veacurilor, aici se nășteau mișcări culturale, înflorea poezia, pictura. Lumea a aflat de mazurca și cracoviak, polonez și gopak. Varșovia, de rînd cu Parisul și Viena, a fost centru de modă pînă la finele sec. al XVIII-lea. Polonezii și lituanienii au creat un mare imperiu, dar el era fărîmițat, deoarece puțin ce unea popoarele ce trăiau acolo, iar divergențele religioase au condus statul la faliment.

Cucerind Moscova, unificînd Polonia, Lituania, Ucraina, Belarus și o parte din pămînturile rusești, Reci Pospolita a atins apogeul, iar ulterior a intrat în declin. Dar va mai exista un triumf, cînd regele Poloniei Jan Sobieski va învinge armata Porții Otomane, tăindu-i pentru totdeauna calea spre Europa. Acolo, pe acele cîmpuri, va pieri floarea cavalerilor polono-lituanieni, a nobilimii, a urmașilor celor care păstrau drapelele de la Grunwald.

Dispar familii, oameni, iar odată cu ei pleacă în trecut şi statele. La finele existenţei sale, Reci Pospolita este o republică regală, condusă de către unul dintre cei mai iluminaţi monarhi ai timpului  - Stanisław August Poniatowski, care va adopta prima în Europa şi a doua în lume Constituţie (3 mai 1791), legiferînd reformele şi libertăţile. Ţara va merge înaintea timpului, dar nu a duşmanilor. Constituţia ei este o ultimă salvă de tun a urmaşilor învingători ai Bătăliei de la Grunwald.

După distrugerea ultimului pilon polonez – Republica Cracovia, ocupată de Austro-Ungaria în 1846, vor dispare fără urmă în depozitele secrete ale Vienei: renumitele drapele ale teutonilor şi ale aliaţilor lor, trofeele marii dinastii al lui Jogaila: dar timpul merge încet şi greu spre viitor, prin infernul luptelor medievale şi frumuseţea moralei de curtoazie. Timpul îi judecă dur pe toţi.

Iar pe 15 iulie 1410, cavalerii polonezi şi lituanieni însîngeraţi şi obosiţi stăteau la apusul soarelui, care le lumina drapelele. Feţele lor reflectau mîndrie şi bucuria oamenilor, care şi-au învins duşmanul puternic şi respectabil. Aceşti oameni şi-au cîştigat cu sînge şi apoi şi-au apărat pe veacuri libertatea de a trăi după datinile strămoşeşti, conform chemării sîngelui, a zeilor lor şi a destinului.

Şi noi sîntem bucuroşi să cunoaștem şi să ţinem minte că în această mare luptă, la această victorie măreaţă ne-am adus și noi contribuţia. Există amintirea că poporul moldovenesc şi Ţara Moldovei le-au venit în ajutor fraţilor lor nordici, nu i-au lăsat singuri în clipele grele. Noi putem să ne mîndrim că în vremurile de restriște, strămoşii noştri nu şi-au pătat onoarea lor militară şi bărbătească.

 

 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu16 comentari

Куман 28 iul. 15:34

В. Матвеев не изучил до конца проблему участия "молдован" в Грюнвальдском сражении. В этом сражении участвовала армия Золотой Орды на стороне Витовта в котором был отряд тюрков кара татар (кара гагаузов) под командованием емира Коман из страны Кара Бугдан. Ранее 1390-1-1395-6 гг. они же участвовали в составе войск Золотой Орды в сражениях против Темирленка на Кавказе. Описывающие эти сражения арабский летописец указывает их как "Кара Бугдан". Известны имена емиров и ханов Ташдемир Оглан (потомок Чингиз Хана), Кинчи Оглан, емир Казанжи, Орук Оглан, емир Актай.

Куман 28 iul. 15:25

В. Матвеев не изучил до конца проблему участия "молдован" в Грюнвальдском сражении. В этом сражении участвовала армия Золотой Орды на стороне Витовта в котором был отряд тюрков кара татар (кара гагаузов) под командованием емира Коман из страны Кара Бугдан. Ранее 1390-1-1395-6 гг. они же участвовали в составе войск Золотой Орды в сражениях против Темирленка на Кавказе. Описывающие эти сражения арабский летописец указывает их как "Кара Бугдан". Известны имена емиров и ханов Ташдемир Оглан (потомок Чингиз Хана), Кинчи Оглан, емир Казанжи, Орук Оглан, емир Актай.

Куман 28 iul. 15:19

В. Матвеев не изучил до конца проблему участия "молдован" в Грюнвальдском сражении. В этом сражении участвовала армия Золотой Орды на стороне Витовта в котором был отряд тюрков кара татар (кара гагаузов) под командованием емира Коман из страны Кара Бугдан. Ранее 1390-1-1395-6 гг. они же участвовали в составе войск Золотой Орды в сражениях против Темирленка на Кавказе. Описывающие эти сражения арабский летописец указывает их как "Кара Бугдан". Известны имена емиров и ханов Ташдемир Оглан (потомок Чингиз Хана), Кинчи Оглан, емир Казанжи, Орук Оглан, емир Актай.

moldoveanu 24 iul. 20:13
Deleted
jonh 24 iul. 18:35

к этой новости надо было добавить о том что речь посполитая была ликвидирована и поделена между собой Россией, Пруссией и Фвстро -Венгрией.
знали-бы поляки и литовцы об этом то скорее всего воевали-бы на стороне тевтонского ордена

Igor 24 iul. 02:00

. Polonezii in mare parte ne-au tradat de cate ori su putut si nu de putine ori ne-au atacat, si voi acuma v-a mandriti ca ia-ti ajutat să isi creeze un mare imperiu?

Ян Жижка 23 iul. 13:00

По утверждению Анри Богдана, в канун Грюнвальдской битвы 1410 года Ян Жижка вёл переговоры с великим магистром Тевтонского ордена об участии в предстоящем сражении на его стороне, однако в ходе самой битвы выступил на стороне польского короля Владислава Ягелло. Таким образом славянин Ян Жижка вполне мог воевать против славян в Грюнвальдской битве, но, видимо, не договорился с немцами в цене за свои услуги.

молдовеану 22 iul. 17:15
Deleted
человек 22 iul. 12:04

Критика должна быть конструктивной, но она она не должна быть хамством и самолюбованием. Легче всего сидеть дома за чашкой чая и нести чушь. Кто может писать лучше пусть пишет, а не хамит.

Человек 22 iul. 11:55

Нормальный человек должен понимать разницу между научной работой и интернетпубликацией. Зачем в коментариях вся эта информация о количестве хоругвей. Все в одной короткой статье нельзя передать. Что значит примазываться. Это историческая статья в память о геройстве предков. Если кто хочет высказаться про Елену Волошанку пусть вначале почитает статью на молдовений.мд и книгу Сага о Боге Быке , где сеть детальный анализ жизненного пути и суда над Еленой Волошанкой. Прежде чем болтать и писать бред пусть откроют интернет и посмотрят, что автор писал, а что не писал.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load