Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Altercaţii şi reţineri nocturne în faţa Parlamentului

20 iul. 2017,, 08:51   Societate
3603 1

Doi bărbați, care au participat miercuri seara, 19 iulie, la o acţiune de protest organizată de Partidului Politic „Partidul Nostru” (PPPN) în faţa Parlamentului Republicii Moldova, au fost reţinuţi de către forţele de ordine.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), citat de IPN, cei doi susţinători ai PPPN au dat dovadă de comportament neadecvat în timpul manifestaţiei şi au fost duși la Inspectoratul de Poliție pentru nesubordonarea cu reavoință dispoziţiei colaboratorului poliţiei.

Poliţia informează că pe parcursul desfășurării acțiunilor de protest au avut loc câteva altercații între protestatari şi forțele de ordine antrenate la menținerea odinei și liniștii publice. Totodată, menţionează faptul că ”polițiștii au intervenit la curmarea acțiunilor ilegale a unor participanți la protest, care intenționau să instaleze ilegal corturi pe trotuar”.

În prima parte a zilei de ieri, 19 iulie, trei partide extraparlamentare, între care PAS, PPPDA şi PPPN, au anunțat acțiuni de protest împotriva modificării sistemului electoral pentru astăzi, 20 iulie, ora 9.00. Ulterior, reprezentanţii PPPN, în jur de aproape 100 de susţinători, s-au adunat de cu seară în faţa legislativului, exprimându-şi nemulțumirea față de decizia Biroului Permanent al Parlamentului de ieri, 19 iulie, de a discuta în această săptămână, proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral.

La acţiune au participat vicepreşedinţii formaţiunii Dmitri Ciubaşenco şi Ilian Caşu. Unii protestatari au stat în faţa Parlamentului şi pe parcursul nopţii, alţii au mers către Inspectoratul de Poliție pentru a cere eliberarea celor reținuți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?