X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

PAS intenţionează să apere în instanţă drepturile pensionarilor

19 iul. 2017,, 18:00   Politică
4137 7

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a declarat că intenţionează să apere în instanţă drepturile pensionarilor din Moldova, cerînd majorarea pensiilor pînă la minimul de existenţă.


Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, ea a spus că "problema pensionarilor sînt pensiile mici din care nu îşi pot permite să aibă un trai decent".

Oamenii care au muncit în Moldova zeci de ani nu îşi pot trăi liniştit zilele. Guvernarea consideră că pensionarii sînt oameni sănătoşi, care nu au nevoie de medicamente, de produse şi de servicii. Autorităţile au adoptat reforma sistemului de pensii în grabă, fără dezbateri publice şi consultări cu pensionarii, fapt ce contravine normelor democratice ale statului. Ei afirmă că vîrsta de pensionare se va majora, iar odată cu aceasta se vor majora şi pensiile cu 40%. În realitate, pensiile se vor majora cu mai puţin de 7%", a remarcat Sandu.

Pensionarul Alexandru Sclifos a spus că a ieşit la pensie în anul 2003, însă este nevoit să lucreze în continuare.

"Din pensie nu îţi poţi asigura nici strictul necesar, de aceea nu îmi pot permite să mă odihnesc la pensie şi continui să lucrez, dar mulţi pensionari nu pot lucra din cauza stării de sănătate, de aceea situaţia lor e şi mai gravă. Preţurile la medicamente, la produsele alimentare şi la serviciile comunitare cresc în permanenţă, iar pensiile sînt indexate o dată la doi ani şi numai pentru o parte din pensionari. În acest an, pensiile au fost indexate cu 6,8%, pe cînd inflaţia a constituit 7,3%, adică pensiile practic s-au micşorat", a spus pensionarul.

Reprezentantul organizaţiei de tineret a PAS, Dan Perciun, consideră că "guvernarea are o atitudine neglijentă faţă de pensionari".

"Noi alegem guvernarea în speranţa unui trai mai bun în Moldova, dar autorităţile nu manifestă respect faţă de munca pensionarilor şi contribuţia lor la dezvoltarea ţării. Pe ei nu îi interesează situaţia precară a pensionarilor, de aceea noi, tinerii, trebuie să ne gîndim la aceasta", a spus el.

În Moldova sînt peste 700 mii de pensionari.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?