Promo-Lex: Șevciuk ar putea fi tras la răspundere penală pentru cel puțin trei infracțiuni

Promo-Lex: Șevciuk ar putea fi tras la răspundere penală pentru cel puțin trei infracțiuni

Fostul lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, care s-ar afla pe teritoriul Republicii Moldova, ar putea fi tras la răspundere penală pentru comiterea a cel puțin trei infracțiuni.

De această părere sînt juriștii din cadrul Asociației Promo-LEX, care au realizat o analiză despre activitatea acestuia în regiunea secesionistă.

Potrivit juriștilor de la Promo-LEX, printre infracțiunile comise de către Evghenii Șevciuc ar fi în primul rînd, uzurparea puterii de stat, infracțiune, care prevede o pedeapsă sub formă de închisoare de la 12 la 20 ani. Acțiunile ar fi fost comise de către Șevciuc în perioada în care exercita funcția de deputat, iar ulterior de președinte în așa zisul ,,Sovietul Suprem” de la Tiraspol și pe cînd era președinte al administrației din regiunea transnistreană.

O altă infracțiune săvîrșită de către fostul lider de la Tiraspol, ar fi acţiunile intenţionate îndreptate spre aţîţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase, infracțiune, care prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 30 de mii de lei sau cu închisoare de pînă la trei ani. Juriștii au amintit că, începînd cu 2014, la indicația lui Evghenii Şevciuk au fost create alte impedimente instituțiilor de învățămînt cu predare latină în stînga Nistrului. La indicațiile acestuia, dar și a Ninei Ștanschi au fost închise conturile bancare ale școlilor, a fost organizată reținerea ilegală a directorului liceului ”Lucian Blaga”, au mai fost reținute și salariile angajaților și altele.

De asemenea, o atreia infracțiune ar fi, organizarea unei formațiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea, care prevede o pedeapsă sub formă de închisoare de la doi la șapte ani. Juriștii menționează că potrivit prevederilor constituționale, armata din regiunea transnistreană și alte structuri de forță din regiune constituie formațiuni paramilitare neprevăzute de legislația Republicii Moldova. În perioada nominalizată, Șevciuc nu doar a condus structurile paramilitare, dar și a avut un rol important în consolidarea acestora. 

Juriștii Promo-LEX au precizat că sînt și alte acțiuni care trebuie analizate prin prisma Codului penal.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load