Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Dodon: Moldova în mare măsură trebuie să ia exemplu de la Belarus

12 iul. 2017,, 12:51   Politică
1773 4

Moldova în mare măsură trebuie să ia exemplu de la Belarus, care a reuşit să păstreze ceea ce a fost bun în Uniunea Sovietică şi să înmulţească experienţa.

Acest lucru l-a declarat preşedintele Moldovei Igor Dodon în interviul pentru canalul de televiziune „Беларусь 1”, care a fost difuzat în ajunul vizitei şefului statului moldovenesc în Belarus, comunică NOI.md.

Potrivit comunicatului mass-media belarusă, în cadrul programului „Актуальное интервью” la canalul „Беларусь 1”, Igor Dodon a menţionat că Moldova trebuie să se asemene cu Belarus.

„Eu în cadrul tuturor întîlnirilor cu alegătorii în ultimii trei-patru ani pretutindeni spuneam că vreau, ca Moldova să fie ca Belarus. Este nevoie de un lider puternic, de o verticală dură a puterii, trebuie să se facă ordine în economie, trebuie să se readucă ceea ce a fost bun în Uniunea Sovietică. Voi aţi reuşit să păstraţi aceasta, iar la noi au distrus totul. Trebuie să fim prieteni cu toţi”, a declarat Igor Dodon.

Şeful statului moldovenesc a opinat că în viitorul apropiat în Moldova vor reuşi să consolideze institutul preşedintelui, pentru a face ordine în ţară.


„Eu cred că putem urma exemplul Belarusului în foarte multe direcţii. Prima este edificarea politicii de de stat: ţară prezidenţială, atribuţiile preşedintelui. Şi atunci toate vor începe să funcţioneze, nu va fi această anarhie – aceasta nu este democraţie, ci anarhie. La voi aceasta nu este şi acesta e un plus”, a subliniat el.

Moldova, de asemenea, ar vrea să se orienteze după succesele Belarusului în sfera economică. „Voi aţi păstrat tot ce a fost bun în Uniunea Sovietică. Voi nu aţi distrus colhozurile, sovhozurile. Aţi păstrat gospodăriile mari, le ajutaţi. Aveţi sectoare serioase de producţie şi nu numai în agricultură – aveţi şi industrie solidă. Ceea ce am distrus noi, voi aţi păstrat”, a constatat liderul moldovean.

Igor Dodon a remarcat, de asemenea, succesele Bealrusului în sfera socială, construcţii, dezvoltarea infrastructurii. „Eu cred că Belarusul este un exemplu pentru noi”, a conchis preşedintele Moldovei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?