Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Se vor responsabiliza șoferii de rută după controalele neanunțate? (FOTO)

11 iul. 2017,, 18:12   Societate
2970 1

Mai mulți conducători auto, care prestează servicii regulate de transport de persoane contra cost au fost trași pe dreapta de către Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA).

Acțiunile de control, a avut loc astăzi, 11 iulie 2017, în cadrul căreia inspectorii ANTA au verificat corectitudinea eliberării tichetelor de călătorie de către conducătorii auto, modalitatea de efectuare a curselor regulate, dar și legalitatea actelor permisive, în bază cărora activează operatorii de transport.

Drept urmare a acțiunilor enunțate, doar în timp de cîteva ore, inspectorii ANTA au constatat un șir de nereguli cu privire la modul de eliberare a biletelor și înregistrarea pasagerilor în borderoul de evidență al biletelor, astfel fiind întocmite procese-verbale cu privire la contravenție, fiind astfel aplicate amenzi în sumă totală de cca 23 mii de lei.

În acest context, Viceministrul Transporturilor Sergiu Bucataru a declarat că „operațiunea de astăzi se înscrie în șirul de acțiuni demarate de Ministerul Transporturilor în comun cu Agenția Națională Transport Auto, în scopul descurajării operatorilor auto care aplică asemenea procedee incorecte față de călători. Transportatorii trebuie să își exercite activitatea corect, atît din punct de vedere al siguranței rutiere, precum și a reflectării corecte a mijloacelor financiare încasate, ca urmare a serviciilor de transport prestate''.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor precizează că operațiunile desfășurate au menirea să responsabilizeze operatorii de transport în vederea respectării legislației în vigoare, precum și să asigure o calitate înaltă a serviciilor prestate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?