Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Franţa va continua să acorde sprijin militar Irakului

10 iul. 2017,, 14:02   Externe
1570 0

Specialiştii militari francezi vor continua să acorde suport Irakului, Armatei Naţionale locale în lupta cu teroriştii din gruparea „Statul Islamic” (SI, interzisă în FR) şi după ce principalul bastion al islamiştilor din oraşul Mosul a fost cucerit de irakieni. Acest fapt l-a declarat, duminică, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

„Returnarea oraşului Mosul este o etapă importantă în campania, care se desfăşoară din vara anului 2014 în scopul de a stopa şi apoi a distruge SI. Astăzi Franţa îşi aminteşte, în primul rînd, de acei, care în Irak şi-au sacrificat viaţa pentru a apăra libertatea în faţa ororilor terorismului: membrii forţelor irakiene de securitate, soldaţii formaţiunilor „Peshmerga”, voluntarii. Gîndurile se îndreaptă, de asemenea, spre populaţia civilă, care a reuşit să suporte jugul SI şi cruzimea luptelor”, este menţionat în declaraţia lui Macron, difuzată de Serviciul de presă al Palatului Elysee.

Macron a adresat cuvinte de gratitudine deosebită participanţilor francezi la coaliţia internaţională împotriva SI: „aviatorilor, artileriştilor, instructorilor, marinarilor militari, care prin suportul lor, acordat forţelor irakiene de securitate şi forţelor „Peshmerga” au permis asigurarea desfăşurării cu succes a operaţiunii la Mosul, începînd din toamnă”.

El a specificat că după recuperarea oraşului Mosul “campania coaliţiei internaționale nu se finalizează şi lupta împotriva SI trebuie continuată cu fermitate”.

“Continuă eliberarea întregului teritoriu al Irakului, la fel, ca şi distrugerea bastioanelor SI în Siria, îndeosebi în Raqqa și în valea Eufratului. Franţa va menţine participarea sa militară, lupta împotriva teroriştilor va continua cu o fermitate și mai mare pretutindeni, unde aceștia îşi anunţă prezenţa, inclusiv pe teritoriul francez”, a indicat şeful republicii.


Preşedintele francez a subliniat, de asemenea, că după eliberarea de sub reprezentanţii SI în faţa Irakului apar noi dificultăţi: “atît sub aspect militar, cît şi sub aspect politic, în sfera umanitară, economie”. “Preşedintele republicii vrea, ca victoria de la Mosul să deschidă o nouă filă în istoria acestui stat şi să-i permită să găsească pacea, stabilitatea și unitatea. Franța îl va susține (Irakul), a conchis Emmanuel Macron.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?