Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Pasagerii companiilor aeriene – sub controlul serviciilor speciale

3 iul. 2017,, 10:21   Societate
16448 7

Victor Surugiu

Multe dintre prevederile noii legi privind prevenirea și combaterea terorismului, aprobate de Parlament în lectură finală săptămîna trecută, au generat discuții aprinse atît în societate, cît și printre deputați.

Pînă în prezent este discutată oportunitatea colecționării de către serviciile speciale a unui volum mare de informații privind persoanele fizice care călătoresc cu transportul aerian. Experții atrag atenția asupra lipsei unui sistem de control și a garanțiilor suficiente că nu vor avea loc scurgeri de date.

Zona de tranzit

Legea a fost elaborată de Serviciul de Informații și Securitate al RM (SIS), care consideră că în ultimul timp terorismul devine o amenințare serioasă și pentru Republica Moldova. Reprezentanții SIS amintesc că pe rețelele de socializare a apărut harta viitorului califat Stat Islamic, unde sînt indicate teritoriile pe care gruparea preconizează să le includă în componența califatului în următorii 5 ani, inclusiv Moldova.

Totodată, chiar și aflîndu-se departe de teatrul de război, țara noastră a simțit consecințele activității teroriste în calitate de zonă de tranzit și de azil pentru actualii sau potențialii teroriști. Precum a declarat anterior directorul SIS, Mihai Balan, scopul principal al răufăcătorilor care vin în Moldova este să ajungă în Uniunea Europeană, cu care se învecinează țara noastră.


Recent angajații structurilor locale de drept l-au arestat pe consulul Moldovei la Istanbul, care este suspectat că, în schimbul mitei, el le ajuta cetățenilor statelor arabe să ajungă în Moldova. Pe parcursul ultimilor ani, în țară au fost depistate cu regularitate persoane bănuite de terorism, acțiuni extremiste și propagandă a radicalismului. Asupra unor reținuți au fost depistate hărți cu simbolurile ISIS, ei fiind bănuiți de participare la acțiunile militare pe teritoriul Siriei.

Recent, în cadrul operațiunii mixte a serviciilor speciale și poliției de frontieră, a fost reținut cetățeanul Rusiei Mihail Ahmedov, în timp ce încerca să traverseze frontiera Moldovei. El s-a născut în 1983 în Kazahstan, după ce a trăit în Daghestan. Ahmedov se află în căutare internațională, fiind bănuit de terorism. El a trecut ilegal frontiera ruso-ucraineană și intenționa să intre în Moldova pentru a încerca să ajungă pe teritoriul UE.

Surse din cadrul SIS au comunicat pentru NOI.md că, în Moldova, în perioada 2016-2017 patru persoane au fost trase la răspundere penală pentru justificare publică a terorismului și propaganda ideii extremismului radical. Reprezentanții SIS menționează să printre aceștia se află atît cetățeni străini, cît și cetățeni ai RM. Doi suspecți au fost condamnați la trei ani de închisoare, iar doi s-au ales cu amenzi. Toți cei patru adepți ai islamismului și-au recunoscut vina.

„Aceste și alte cazuri similare denotă necesitatea stringentă a înnoirii legislației în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, ideologiei extremiste, menționează sursa noastră din cadrul SIS. Moldova, ca și majoritatea altor țări, din păcate, suferă amenințări și provocări cu caracter terorist, de aceea, noi sîntem nevoiți să fim proactivi, pentru a evita riscurile. Adoptarea unei noi legi este încă un pas spre asigurarea securității cetățenilor”.

Consiliile antitero și nucleul operațional

Noua lege stabilește noul cadru al activității antitero, metodele de coordonare a activității subdiviziunilor speciale, precum și măsurile necesare din partea organelor centrale și locale de stat, a asociațiilor obștești și a persoanelor responsabile.

Pentru dirijarea și desfășurarea operațiunilor speciale, în Moldova va fi creat un comandament operațional antiterorist. „Depistarea activității teroriste va fi asigurată prin acțiuni informative și contrainformative, prin colectarea, analiza și prelucrarea datelor care ar periclita securitatea antiteroristă”, se arată în lege.

În calitate de organ local de gestionare a crizelor, documentul prevede crearea unor structuri specializate în diferite raioane ale Moldovei – consiliile teritoriale antiteroriste. Din acestea vor face parte reprezentanții SIS în teritoriu, angajații Inspectoratului General de Poliție și ai Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, conducătorii consiliilor raionale. Totodată, pentru reglementarea și desfășurarea operațiunilor antiteroriste va fi creat un comandament operațional antiterorist.

Noua lege completează lista organelor ce participă în limita competențelor lor la prevenirea și combaterea terorismului. Printre acestea – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice.

Noua lege prevede răspunderea asociațiilor obștești sau religioase, precum și altor organizații pentru desfășurarea activității teroriste. Documentul conține interdicția de utilizare a rețelelor electronice de comunicații pentru acțiuni cu caracter terorist. Totodată, a fost stabilită responsabilitatea mass-mediei pentru difuzarea materialelor ce cheamă la terorism sau îl justifică. Cu alte cuvinte, presa va fi obligată să verifice dacă informația publicată corespunde sau nu cerințelor noii legi.

Ce date vor ajunge la serviciile speciale

Legea mai conține prevederi noi, ce țin de verificarea pasagerilor companiilor aeriene în scopul asigurării măsurilor de combatere a terorismului. Companiile aeriene ce efectuează curse în/din Republica Moldova vor fi obligate să transmită la SIS lista pasagerilor, informația despre itinerarul lor și alte date. Precum menționează reprezentanții SIS, acest fapt va permite depistarea tentativelor de intrare, ieșire sau tranzit prin teritoriul țării a persoanelor afiliate organizațiilor teroriste Al Qaeda, ISIS, grupările Talibane etc.

Transmiterea listelor cu pasageri va avea loc după următoarea schemă: inițial, în intervalul de 24-48 de ore de la decolare, apoi imediat după aterizare a aeronavei ce se pregătește de zbor. După ce listele au ajuns la SIS, niciun pasager nu trebuie să aibă posibilitatea să ajungă la bord sau să părăsească bordul avionului. În alte cazuri excepționale, serviciile speciale sînt informate despre datele actualizate.

Datele despre pasageri transmite SIS vor include numele și prenumele, genul, cetățenia, data nașterii și alte date din pașaport, inclusiv, numărul, țara emiterii și termenul de valabilitate a documentului. Serviciile speciale vor obține informații despre bagajul, itinerarul planificat și datele zborurilor, despre orice modificare a rezervării inițiale, locul, data eliberării și numărul biletului. Totodată, la SIS va fi transmisă informația despre metoda de achitare, inclusiv adresa cardului, precum și date din profilul „client permanent”, dacă persoana este înregistrată în programul de loialitate al companiei aeriene. În mod obligatoriu sînt prezentate informații privind înregistrarea cursei, neprezentarea pasagerului sau a tentativelor de a ajunge în avion nemijlocit înaintea decolării fără rezervarea prealabilă a biletelor.

Legea prevede interdicția la procesarea datelor ce face publică proveniența rasială sau etnică a pasagerului, religia, convingerile politice, apartenența socială, precum și date ce țin de sănătatea sau viața intimă. Se prevede că informația transmisă serviciilor speciale în care vor ajunge asemenea date va fi imediat distrusă.

Oportunitatea „colectării” – sub semnul întrebării

Asemenea reguli sînt aplicate și la reglementarea transporturilor aeriene în Uniunea Europeană. Pentru verificarea informației, serviciile speciale moldovene, în regim de timp real, au acces la baza de date ale structurilor specializate de peste hotare.

Totodată, precum menționează reprezentanții SIS, și în cazul CSI Moldova este nevoită să intensifice măsurile împotriva teroriștilor ce se ascund de justiție, precum și a membrilor organizațiilor teroriste și extremiste interzise. Potrivit datelor din iunie 2017, peste 7 mii de cetățenii ai țărilor SCI sînt dați în căutare pentru săvîrșirea infracțiunilor din această categorie. Printre aceștia se află peste 2 mii de mercenari, adică persoane care au participat la acțiuni militare în cadrul formațiunilor militare și organizațiilor teroriste internaționale pe teritoriul țărilor terțe.

„Amenințarea teroristă a crescut, de aceea este necesar ca persoanele care figurează în listele serviciilor speciale și organizațiilor internaționale să fie depistate la timp, menționează unul dintre experții noștri. Toate acestea sînt în interesele securității noastre. În prezent terorismul poate fi combătut doar în condițiile schimbului operativ de date între țări. În acest scop, sîntem nevoiți să restricționăm unele libertăți, dar, ținînd seama de modificările introduse în proiect, autorii legii s-au abătut puțin. Deși intențiile lor sînt justificate, unele prevederi ale proiectului au fost perfecționate.

Totodată, pînă în prezent se poartă multe discuții în jurul oportunității colectării unui volum atît de mare de informație despre persoanele fizice – pasagerii companiilor aeriene, și în ce măsură acest fapt va contribui la combaterea terorismului. Or, în majoritatea cazurilor aceasta se va referi la oamenii care nu au nicio legătură cu terorismul. Această practică, într-adevăr, este aplicată în UE, unde informația cu caracter personal despre pasageri este păstrată în mod criptat, iar după o anumită perioadă de timp este distrusă. Problema este – în ce măsură organele noastre de securitate sînt pregătite să folosească asemenea informații? Nu vor apărea oare ulterior toate aceste date pe torente sau în vînzare? Din păcate, în Moldova nu există un control eficient în acest domeniu, iar din această cauză și riscurile sînt destul de înalte”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?