Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cum vrea să condiționeze Dodon promulgarea reformei Guvernului

28 iun. 2017,, 09:55   Politică
4305 5

Șeful statului spune că ar putea bloca intenția Partidului Democrat de a reforma structura Guvernului în cazul în care nu-i vor fi acceptate condițiile, notează NOI.md.

Igor Dodon a dat de înțeles că în schimbul promulgării reformei Guvernului, proiect la care lucrează în prezent democrații, ar putea cere introducerea disciplinei Istoria Moldovei în școli.

„Istoria Moldovei e prioritatea mea numărul unu. Voi insista ca Istoria Moldovei să fie în școli. Limba noastră este limba moldovenească. Că va fi în grafie latină sau chirilică, ne vom așeza și vom analiza, pas cu pas (în perspectiva reunificării țării - n.r.). Dar noi vom insista pe principiile noastre. Acum va fi reforma Guvernului, noi o vom bloca și vom insista pe includerea Istoriei Moldovei în școli”, a menționat Dodon în cadrul unei runde de întrebări-răspunsuri cu reprezentanții presei.

Menționăm că proiectul legii privind reformarea Guvernului urmează a fi adoptat pînă la finele sesiunii curente a Parlamentului. Astfel, executivul va avea o nouă structură și componență la toamnă, au anunțat anterior guvernanții.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?