Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ce solicită investitorii străini autorităților Moldovei

27 iun. 2017,, 15:40   Economie
1952 0

Asociația Investitorilor Străini (FIA) din Moldova insistă pe urgentarea intrării în vigoare a amendamentelor la Legea privind plata pentru poluarea mediului adoptate anterior în Parlament, calificînd drept neîntemeiată tergiversarea procesului de promulgare a acestora de către președinte și publicarea în Monitorul oficial, relatează NOI.md.

Astfel, Asociația Investitorilor Străini (FIA) a declarat că susține prevederile Legii nr. 37 din 24 martie 2017 care modifică Legea privind plata pentru poluarea mediului. Prevederile Legii au fost aprobate de Parlamentul RM, dar încă nu au fost promulgate de către președintele RM și nu au fost publicate oficial, respectiv, nu au intrat în vigoare. Companiile membre FIA consideră nefondată tergiversarea acestui proces.

În declarație se menționează că amendamentele la Legea menționată prevăd introducerea unui nou mecanism de calcul al plăților pentru poluarea mediului, precum și normele de aplicare și control al acestora. În mod special, conform schimbărilor legislative, se reduce considerabil plata ecologică la importul mărfurilor în ambalaj, precum și a ambalajului separat – ambalaj primar din material plastic, ambalaj primar compozit, ambalaj primar din aluminiu etc., care, în lipsa unui sistem eficient de reciclare, poate fi o sursă de poluare a mediului.

Una dintre prevederi elimină din baza impozabilă vizată de această taxă ecologică mărfurile de consistență solidă importate în Moldova, inclusiv materiale, utilaje, echipamente, componente și piese de schimb.

FIA menționează că în procesul elaborării modificărilor legislative la Legea privind plata pentru poluarea mediului, instituțiile de stat din Moldova au luat în considerare opiniile și propunerile experților din cadrul companiilor care efectuează investiții străine.


Membrii FIA au propus să se introducă în Legea respectivă descifrarea tipurilor de ambalaj, diferențierea taxelor ecologice în funcție de tipul și capacitatea ambalajului, precum și impunerea sarcinilor fiscale diferențiate asupra produselor cu volum mai mic de 1 litru și 1 kg, precum și alte propuneri.

FIA consideră amendamentele la Legea privind plata pentru poluarea mediului ca fiind binevenite pentru îmbunătățirea climatului investițional în Moldova, pentru asigurarea condițiilor egale tuturor agenților economici, îmbunătățirea activității antreprenoriale, precum și respectarea intereselor consumatorilor finali.

Investitorii străini consideră nefondate și speculative intențiile oponenților acestor amendamente, prin invocarea lobării intereselor unor grupuri mici de producători individuali. Mai mult decît atît, menținerea nejustificată la nivel legislativ a taxelor ecologice mărite pentru importul mărfurilor de o anumită categorie, stimulează concurența neloială, întrucît „filtrele/barierele tarifare” creează avantaje economice pentru anumiți producători din Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?