Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ședința de judecată a grupului „Petrenco”, am]nată pentru 28 iunie

24 iun. 2017,, 10:30   Politică
2781 1

Ședința de judecată în dosarul grupului „Petrenco”, care ar fi trebuit să fie ultima, a fost amînată, din nou.

De data aceasta, apărarea este cea care a solicitat un termen suplimentar pentru a se pregăti, după ce procurorii au prezentat dosarul de acuzare.

La prezentarea dosarului de acuzare, care conține 120 de foi, procurorii de caz au cerut pentru cei patru învinuiți de la 3 la 4 ani de închisoare, într-un penitenciar de tip semiînchis.

La rîndul său, apărarea a cerut un termen suplimentar, iar instanța a amînat ședința pînă pe data de 28 iunie curent.

„Este pentru a analiza poziția noastră de apărare și pentru a prezenta argumente contradictorii probelor pe care le-a prezentat acuzatorul de stat, pe care noi le considerăm absolut aberante. Am fost naivi cînd am crezut că acuzatorii de stat vor fi mai modești. Ei s-au bazat pe o singură faptă, că cînd a fost protest, grupul Petrenco s-a opus organelor de drept, dar asta nu este un motiv de a reține o persoană”, susține avocatul Eduard Rudenco.


Totodată, Grigore Petrenco a afirmat că solicitarea acuzării „este ilegală”.

„Procurorul nu a prezentat probe concludente, care să dovedească vinovăția noastră. Pe 6 septembrie a fost un protest pașnic și legal, iar ei ne acuză de huliganism. Noi pledăm și mai departe ca nevinovați. Este un semnal negativ pentru membrii din Europa”, a declarat Petrenco jurnaliștilor.

Amintim că săptămîna trecută, procurorul a fost cel care a cerut amînarea ședinței de judecată, menționînd că are nevoie de timp suplimentar pentru a se pregăti.

Fostul deputat, Grigore Petrenco, împreună cu Pavel Grigorciuk, Alexandr Roșco și Mihail Amerberg au fost reținuți în urma protestelor de pe scările Procuraturii Generale din 6 septembrie 2015.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?