X 
Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

Motivul pentru care moțiunea împotriva lui Galbur a fost respinsă

22 iun. 2017,, 16:05   Politică
2943 0

Deputații PDM, PL, PLDM și cei ai grupului PPEM au părăsit ședința Parlamentului, în semn de protest față de moțiunea împotriva ministrului de externe, notează NOI.md.

Reprezentanții formațiunilor respective au calificat propunerea PSRM de demitere a lui Andrei Galbur drept show politic și au declarat că nu vor să îi facă jocul. Îndemnul de a părăsi sala a venit de la democratul Marian Lupu.

„Atitudinea exprimată de fracțiunea PCRM, dar și de alte fracțiuni este una de responsabilitate pentru țară, și nu una de speculații și PR în detrimentul intereselor țării, cum fac unii. Noi știm foarte bine că această moțiune nu va fi votată. Întrebarea e - sub ce formă? Poate sub forma unei acțiuni comune, solidare a tuturor fracțiunilor, de a pleca din sală? În acest fel moțiunea va fi considerată respinsă”, a menționat Lupu.

Și liderul PCRM a criticat inițiativa PSRM. „Socialiștii caută nod în papură ca să-și acumuleze balanță pozitivă. Din nimic fac probleme, iar noi aici trebuie să stăm în Parlament și să ascultăm aiurelile acestea”, a subliniat Voronin.

Unii membri PCRM au propus ca examinarea moțiunii să aibă loc într-o ședință închisă. "Propunem să audiem moțiunea în ședință închisă. În caz contrar nu vrem să participăm la divulgarea acestui caz în ochii tuturor", a spus Oleg Reidman.


În cele din urmă, din lipsă de cvorum, moțiunea simplă asupra activității ministrului Andrei Galbur a fost declarată respinsă.

„27 de deputați în sală. Constat că nu există cvorum și sînt obligat să închei ședința plenului. Potrivit legii și practicii existente, moțiunea este respinsă”, a anunțat spicherul Andrian Candu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?