X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Angela Merkel îndeamnă la unitate țările UE

20 iun. 2017,, 20:30   Externe
2777 0

Cancelarul federal german Angela Merkel a îndemnat marți celelalte 27 de state membre ale UE la unitate în timpul negocierilor pentru ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, negocieri care au început luni, informează agenția de presă Reuters.

Potrivit Angelei Merkel, negocierile sînt foarte importante și pentru viitorul integrării europene.

Brexitul a fost o nereușită a UE, însă rezultatele din acest an din Olanda și Franța au prezentat o oportunitate pentru a face pași înainte, a subliniat cancelarul federal al Germaniei.

'Să rămînem uniți, să nu fim divizați', a declarat Merkel, referindu-se la cei 27 de membri ai UE. 'Nu este vorba doar despre ieșirea Marii Britanii (din UE), cu care vrem să rămînem prieteni, cu care vrem să avem o bună relație de parteneriat, ci și despre viitorul UE', a spus cancelarul federal german în cadrul unei conferințe asupra domeniului industrial desfășurată în Germania.

'Cele patru libertăți pe care ni le oferă piața internă nu trebuie periclitate', a atenționat Angela Merkel, cu referire la libertățile UE privind circulația mărfurilor, capitalurilor, persoanelor și serviciilor.


Merkel și-a exprimat dorința ca negocierile să fie duse 'într-un spirit bun' și ca poziția Marii Britanii să devină clară în lunile următoare.

'Noi vom aplica, desigur, ideile Marii Britanii, dar într-un mod în care interesele celor 27 de state să fie protejate', a subliniat Angela Merkel.

La prima lor întrevedere de la Bruxelles, luni, negociatorii din partea UE și Marii Britanii au convenit asupra graficului negocierilor pentru Brexit. Ambele părți au subliniat deschiderea lor în a pune în aplicare agenda extrem de complexă și de strînsă.

La aproape un an după ce britanicii au votat pentru ieșirea țării lor din UE, dezbaterea strategiei privind Brexitul s-a intensificat în interiorul guvernului britanic de cînd premierul Theresa May a pierdut majoritatea parlamentară la scrutinul din 8 iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?