Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Guvernul se opune unei decizii luate de BNM

17 iun. 2017,, 15:00   Economie
4299 0

În Republica Moldova ar putea fi lansate monedele de 1 leu și de 2 lei. Discuții în acest sens au loc la Banca Națională, iar intenția a fost comunicată și Guvernului, care, însă nu este tocmai de acord cu asta.

Potrivit guvernatorului Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, citat de evzmd.md, una dintre prioritățile BNM este modernizarea valutei naționale, dar că implimentarea proiectului ce ține de introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este încă la faza de discuții.

„Am încercat să ne gîndim cît ar costa să imprimăm bancnote, ne-am dat seama că e foarte scump, valoarea lor nominală fiind foarte mică. Avem un proiect, în care ne gîndim să introducem și niște monede, cu valoare nominală de 1 leu și 2 lei, dar este la nivel de discuție. Am început să purtăm un dialog cu Guvernul, însă am simțit o anumită reticență. Rolul nostru este să îi convingem, să le explicăm, le vom explica și jurnaliștilor, și agenților economici”, a declarat Sergiu Cioclea în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, de la Moldova 1.

Potrivit Guvernatorului Sergiu Cioclea, bancnonta de 1 leu nu are un nivel avansat de securitate și se uzează foarte repede. Mai mult, introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este o recomandare din partea Fondului Monetar Internațional.

„Am observat că bancnotele de 1 leu se uzează foarte repede și ciclul lor de viață este foarte mic. Nu respectă foarte multe criterii de securitate, iar pentru a emite bancnote cu nivel de securitate mai mare, ele sînt prea ieftine ca valoare nominală ca să facem acest lucru. Una din soluții, una din recomandările FMI, pentru securitatea monedei naționale ar fi introducerea uneia cu un nominal de 1 leu sau chiar de 2 lei, pentru că nici nu există astăzi o diviziune de 2 lei. Dar este doar un proiect, sper să discutăm în această vară conceptual și dacă reușim să vedem că este unul viabil vom merge înainte”, a specificat Cioclea.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?