X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

A fost aprobată Foaia de parcurs pentru stimularea investițiilor

16 iun. 2017,, 10:31   Societate
1199 0

Premierul Moldovei, Pavel Filip, a semnat Angajamentul și Foaia de parcurs a Consiliului Economic pentru politica investiţională, care conţine principalele acțiuni pentru atragerea și menținerea investițiilor private în Moldova. Documentele au fost semnate în cadrul ședinței prezidate de şeful Guvernului, comunică NOI.md.

La începutul şedinţei şeful Executivului a relevat activitatea de succes a Consiliului Economic, menționînd necesitatea implicării mai largi a oamenilor de afaceri în această platformă permanentă de comunicare.

Prim-ministrul a vorbit despre beneficiile implementării Reformei Guvernului și a celei regulatorii. El a menţionat că nu a fost simplu de a le lansa, pentru că, după cum e și firesc, a existat rezistență internă a instituțiilor care s-au obișnuit să acționeze într-o manieră oarecare și această schimbare nu este una ușoară.

„Pe de o parte, va scădea presiunea asupra agenților economici, pe de alta, controalele vor fi previzibile și transparente, iar responsabilitatea agenților economici va spori, pentru că acestea vor fi calitative”, a subliniat Pavel Filip.

În această ordine de idei, prim-ministrul a apreciat eforturile Grupului de lucru „Stimularea și menținerea investițiilor private” din cadrul Consiliului Economic, care a elaborat Angajamentul pentru stimularea investițiilor, și le-a mulțumit partenerilor de dezvoltare, în special Corporației Financiare Internaționale și Băncii Mondiale, pentru implicare plenară în acest proces.

Pavel Filip şi-a exprimat toată certitudinea că Angajamentul și Foaia de parcurs vor ghida, pas cu pas, toate acțiunile autorităţilor mediului de afaceri și vor fi obţinute rezultatele necesare.

Printre obiectivele de bază ale Angajamentului se numără consolidarea și modernizarea cadrului juridic cu privire la investiții și aplicarea bunelor practici internaționale în domeniu. De asemenea, este urmărită construirea unui dialog productiv cu mediul de afaceri și asigurarea participării acestuia, dar și a comunității științifice, a organizațiilor internaționale de profil, în procesul de implementare a reformelor.

În particular, potrivit Foii de parcurs cu privire la politicile investiționale, Executivul intenționează să creeze un mecanism eficient de examinare a plîngerilor investitorilor, să optimizeze în continuare procedura de acordare a vizelor și permiselor de muncă pentru cetățenii străini și să publice periodic un inventar al tuturor stimulentelor oferite investitorilor.

Totodată, vor fi fortificate capacitățile instituționale ale Organizației pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor (MIEPO) și va fi creată o sursă oficială de informare a investitorilor cu privire la potențialii parteneri din Moldova. În demersul de a spori competitivitatea țării pentru investițiile autohtone și străine, Guvernul mizează și pe asistența tehnică a partenerilor externi.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, la finele anului 2016, stocul total de investiţii străine directe în economia națională se cifra la 3,58 miliarde de dolari, în creștere cu 3,3% față de anul 2015. Ponderea majoritară a acestora era asigurată de investitori din Uniunea Europeană, iar principala activitate economică care a beneficiat de capital străin rămîne industria prelucrătoare, urmată de activitățile financiare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?