Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

„Dacia”, părăsită de unul dintre lideri

14 iun. 2017,, 11:00   Sport
2527 0

Veaceslav Posmac, apărător al Clubului de fotbal “Dacia”, a anunţat că nu intenţionează să prelungească contractual cu “lupii”.

Fotbalistul moldovean a plecat din cadrul clubului chişinăuian după ce a jucat aici practic cinci ani. În componenţa „Daciei” Posmac de două ori a fost recunoscut drept cel mai bun apărător din Divizia Naţională (DN), comunică NOI.md.

Veaceslav Posmac a evoluat în echipa „Dacia” cinci sezoane, pe parcursul cărora de patru ori a devenit deţinător al medaliilor de argint ale DN şi în numele căreia de 19 ori a fost convocat în naţionala Moldovei. Apărătorul s-a transferat în componenţa “lupilor” (supranumele fotbaliştilor din “Dacia” – n.red.) în anul 2012 din clubul „Sfîntul Gheorghe”, care se situa în acel moment în subsolul tabelului de clasament al campionatului ţării. După transferarea în clubul chişinăuian, el a jucat 245 de meciuri în DN, Cupa Moldovei şi întîlniri amicale, marcînd în cadrul lor peste 10 goluri.


Contractul fotbalistului de 26 de ani cu echipa „Dacia” a fost în vigoare pînă la finele lunii iunie. Deocamdată nu se ştie în care club fotbalistul îşi va continua cariera sportivă. De serviciile lui anterior era interesat campionul ţării „Sheriff”, la ale cărui antrenamente Posmac a fost observat recent. Nu este exclus însă şi posibilul lui transfer în unul dintre cluburile de peste hotare, inclusiv în Turcia, unde deja evoluează fotbalistul selecţionatei Moldovei Alexandru Epureanu.

Precizăm că ultimul meci oficial în componenţa „Daciei” pentru Veaceslav Posmac a fost disputa cu clubul „Sheriff” în cadrul “meciului de aur” al DN, care a avut loc pe 30 mai. Apărătorul “Daciei” a reuşit să egaleze scorul în minutul 73 al întîlnirii, ceea ce însă nu i-a ajutat pe “lupi” să cîştige titlul de campion, care a fost “smuls” de fotbaliştii din Tiraspol printr-o serie de penaltiuri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?