Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Hill: Fără a discuta statutul Transnistriei în formatul 5+2 nu va fi luată nicio decizie

13 iun. 2017,, 15:21   Politică
1508 0

Fără a discuta statutul Transnistriei în formatul "5+2" nu va exista nicio soluţionare a problemei transnistrene, consideră profesorul Colegiului Naţional Militar SUA, fostul şef al Misiunii OSCE în Moldova William Hill.

Într-un interviu pentru portalul newsmaker.md, el a amintit că în Declaraţia de la Hamburg a OSCE din 2016 "se menţionează pentru prima dată în ultimii zece ani că Transnistria este parte a Republicii Moldova şi trebuie să aibă un statut special".

„Este un pas bun, care înseamnă că mediatorii şi observatorii au ajuns la un numitor comun şi au anunţat despre aceasta. Dar fără a discuta statutul Transnistriei în formatul 5+2 nu va exista nicio soluţie. Vor fi discutate în permanenţă problemele din relaţiile curente dintre cele două maluri", susţine diplomatul.

El nu consideră că problema transnistreană poate fi soluţionată doar în cazul "unui consens în triunghiul Moscova – Bruxelles – Washington".

"Într-adevăr, reprezentanţii Moscovei, Washingtonului şi UE discută problema transnistreană. Dar acesta nu este cel mai important subiect din relaţiile lor. Desigur, există interese la Moscova, la Bruxelles, la Washington. Sînt şi dintre cei care doresc să-şi menţină acolo statu-quoul, influenţa. Dar eu mereu am crezut şi cred şi acum că acţiunile participanţilor locali sînt, de asemenea, importante. Dar nimeni – nici de o parte, nici de alta – nu vrea să cedeze. Fără acordul actorilor locali mediatorii pot să facă recomandări, să exercite presiuni şi altele, dar rezultate nu vor fi", consideră Hill.

Potrivit lui, dacă Tiraspolul pledează univoc pentru independenţa Transnistriei cu aderarea ulterioară la Rusia, poziţia Chişinăului nu este atît de clară.

"Cînd întrebi la Chişinău «Ce vreţi voi?», drept răspuns auzi: «Restabilirea integrităţii teritoriale, revenirea Transnistriei în componenţa Moldovei.» Ok. «Dar în ce condiţii?» Şi iată că la această întrebare Chişinăul nu are răspuns. Motivaţia Transnistriei este clară. Acolo anumiţi oameni cîştigă bine sau au cîştigat în trecut în anumite condiţii. Şi aceste elite doresc să menţină această situaţie. Însă la Chişinău totul este mai complicat", a spus diplomatul.

El consideră că, dacă se vorbeşte de statutul politic special al Transnistriei, aceasta înseamnă că regiunea trebuie să aibă propriile legi.

„Aceasta este noţiunea fundamentală a autonomiei. Presupun că autorităţile de la Chişinău nu vor să fie în pierdere, iar dacă Transnistria va avea propria legislaţie, atunci va fi o pierdere pentru ei. Limitarea atribuţiilor este un lucru dificil, nu e simplu să faci asta. Dar în aceasta şi constă sensul oricărei înţelegeri privind autonomia. Şi dacă Chişinăul încă nu este gata pentru aceasta, desigur că nu va fi nicio soluţionare", a spus Hill.

Referindu-se la vectorul politicii externe a RM, el a spus că e normal ca Moldova să fie "o ţară neutră şi să aibă relaţii bune şi cu Rusia, şi cu UE, şi cu SUA".

"Cînd vizitez Moldova, văd că o mare parte din populaţie are sentimente bune faţă de Rusia şi există o mare parte a populaţiei care are o părere bună despre Occident. Ţara este divizată în acest sens. Dar nu merită să încerci să schimbi opinia oricărei părţi a populaţiei. Mai bine e să recunoaştem că Moldova se află undeva pe la mijloc. Că ea poate exista ca stat unit şi poate menţine relaţiile bune şi comerţul şi cu Estul, şi cu Vestul. Aşa ar fi mai bine. Eu cred că Rusia, UE şi SUA ar putea accepta un asemenea compromis. Dacă să ajungă la vreo înţelegere? Nu ştiu", a conchis şeful Misiunii OSCE în RM în perioada 1991-2001 şi 2003-2006.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?