Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Candu și Filip, despre deportări: O pagină neagră în istoria țării noastre

13 iun. 2017,, 11:00   Societate
4860 14

Prim-ministrul Pavel Filip şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, au participat astăzi la ceremonia de comemorare a victimelor primului val de deportări staliniste, din 1941, comunică NOI.md.

Demnitarii au depus flori la „Trenul durerii” din scuarul Gării feroviare. Premierul Pavel Filip a declarat că această zi ne duce cu gîndul la citatul unui filozof eseist care spunea că, dacă nu ai memoria istoriei, rişti să o repeţi.

„Cred că nu există familie în Republica Moldova care nu ar avea legătură cu cei care au fost deportaţi în Siberia sau în Kazahstan. De aceea, noi am ales ca direcţie de dezvoltare a ţării un vector care înseamnă alte valori, o democraţie autentică, libertate, o competiţie corectă”, a spus Pavel Filip.

Andrian Candu o precizat că deportările staliniste reprezintă o pagină neagră și plină de lacrimi în istoria țării noastre. „Erau ridicați cei mai buni – și primarul, și învățătorul, și preotul, adică toată intelectualitatea. Regimul a pregătit 1315 vagoane și lăsa oamenilor doar 15 minute să-și adune lucrurile și să-și ia rămas bun de la cei apropiați. Trebuie să învățăm această lecție în așa fel, încît să nu mai ajungem să promovăm valori care ne sînt străine și din cauza cărora a suferit populația acestei țări”, a relatat Candu.

Astăzi se împlinesc 76 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia. Conform datelor oficiale, aproximativ 15 mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie. Au urmat alte două valuri de deportări în 1949 şi 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 38 de mii de persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?