Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Detalii în cazul ex-procurorului general reținut de CNA

13 iun. 2017,, 08:28   Societate
2832 0

Un ex-procuror general și alte șase persoane au fost reținute pentru 72 de ore de procurorii și ofițerii anticorupție, ieri 12 iunie.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale (PG), citat de IPN, funcționarii sînt suspectaţi de depășirea atribuțiilor de serviciu. Aceştia ar fi achiziționat pentru sediul PG un imobil la un preț supra evaluat și contractat lucrări de reconstrucție a acestuia cu grave abateri de la legislația în vigoare.

Potrivit datelor anchetei, ex-procurorul general ar fi dispus, în 2005, cumpărarea unei clădiri nefinisate din str. Alexandru cel Bun, 100, la un preț de noua milioane de lei, pe cînd prețul acesteia, conform ultimei evaluări, constituia puțin peste 2,5 milioane lei. Achiziționarea s-ar fi produs în lipsa unei licitații publice și în lipsa documentației de proiect, verificate și autorizate în modul corespunzător.

Ulterior, dispunînd de concluziile experților, care atestau neajunsuri grave ale construcției procurate, în lipsa unui proiect de reconstrucție autorizat și a actului de evaluare a lucrărilor necesare, membrii grupului pentru licitație, constituit prin ordinul ex-procurorului general, ar fi desemnat un agent economic în calitate de antreprenor general pentru lucrările de reconstrucție. Totodată, ex-procurorul general ar fi semnat cu acesta contractul de antrepriză, ignorînd prevederile legale.

În total, din bugetul de stat ar fi fost achitate peste 18,8 milioane lei, blocul nefiind finalizat nici pînă astăzi. Totodată, PG a fost atrasă de către agentul economic într-un litigiu civil, care pretinde încasarea din contul instituției a peste 6 milioane lei, pentru pretinse lucrări efectuate, dar neachitate. Circumstanțele legate de acest litigiu civil au servit temei pentru inițierea investigațiilor și pornirea urmăririi penale pe caz.

Toate persoanele au fost escortate la sediul Procuraturii Anticorupție, audiate în calitate de bănuit și reținute. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecţii riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la zece ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la zece la cincisprezece ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?