Furtul miliardului: ce sumă de bani a fost pînă acum recuperată

Furtul miliardului: ce sumă de bani a fost pînă acum recuperată

Peste un miliard de lei au fost rambursați până acum din creditul de urgență, oferit de Banca Națională a Moldovei (BNM) celor trei bănci în curs de lichidare, Banca de Economii (BEM), Banca Socială (BS) și Unibank (UB).

Potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, până la 1 iunie 2017, au fost rambursați peste 1 miliard 2 milioane și 280 mii lei din creditul de urgență, oferit pentru BEM, BS și UB.

În decursul lunii mai, au fost rambursate aproximativ 12 de milioane lei de către cele trei bănci din Republica Moldova, aflate, acum, în proces de lichidare. În total, Banca de Economii a întors din creditul de urgență - 301,84 milioane lei, Banca Socială -  402,84 milioane, iar Unibank - 297,60 milioane. 

Timp de 11 luni - de când a fost publicat acest contor online - au fost întoarse aproximativ 330,28 de milioane de lei, la început fiind afișată suma totală de 672 milioane.

Ținem să precizăm că potrivit legii prin care Guvernul și-a asumat răspunderea, sta­tul urmea­ză să întoar­că Băn­cii Naţio­na­le, timp de 25 de ani, suma de 13,58 mili­ar­de de lei. În pri­mii 10 ani, sume­le sunt mult mai mici decât cele pe care sta­tul va tre­bui să le depună în con­tu­ri­le BNM în ulti­mii 10 ani. În pri­mul an, sta­tul trebuie să plă­teas­că 50 de mili­oa­ne şi o dobân­dă de 1,4%. Însă în ulti­mii ani rate­le ating cifra de 900 de mili­oa­ne şi chiar 1.05 mili­ar­de - în ulti­mul an. Înce­pând cu al 10-lea an de ram­bu­r­sa­re, oda­tă cu sume­le, cre­ş­te şi rata nomi­na­lă a dobân­zii anu­a­le până la 5,3%.

 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu3 comentari

Sanea 7 iun. 13:07

Vedeti ca inca nu au venit banii de la Kroll, acestia au identificat banii dar nu i-au adus inapoi! Asa ca, vedeti si voi cum o sa se recupereze toata suma.

в точку... 7 iun. 12:18

,,Какую сумму денег удалось вернуть до настоящего времени"?
Если обозначенную в статье сумму удалось ,,вернуть" за счёт распродажи имущества банков находящихся в процессе ликвидации, тогда к настоящему времени сумма возврата составляет, ноль.
Если обозначенную сумму удалось возвратить, разоблачив похитителей, тогда кто является грабителями молдавского населения, которые пытались прикрыть правительства Лянкэ-Габурича, первый из которых получил уже ,,повышение" и дорос до вицэ-спикера парламента, вероятно за былые заслуги по способствованию исчезновений миллиардов, и какое наказание получили данные грабители за содеянное.
Но ни парламентское большинство, ни члены правительства в данном разглашении ни заинтересованы, и вероятно, ответственность понесут лица, назначенные в данном преступлении, но не участники и соучастники, которые останутся в тени.

miroslav 7 iun. 12:14

si inca nu s-au vandut toate imobilele lui Filat, Platon si Shor! doar cele al lui Filat se estimeaza la aproape 2 miliarde!!!

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load