Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cum s-a schimbat configurația Parlamentului în ultimul an

6 iun. 2017,, 18:30   Politică
2569 2

Migrările dintr-un partid în altul au afectat serios componența inițială a fracțiunilor parlamentare, așa cum au fost constituite în urma alegerilor din noiembrie 2014, notează NOI.md.

Astfel, Partidul Democrat, care a obținut 19 mandate, a devenit cea mai numeroasă fracțiune, însumînd în prezent 41 de deputați. Fracțiunea și-a lărgit rîndurile după ce 14 foști comuniști și șapte foști deputați liberal-democrați au aderat la partid în primăvara acestui an. Este vorba despre ex-comuniștii Violeta Ivanov, Victor Mîndru, Galina Balmoș, Alexandru Banicov, Boris Golovin, Anatolie Gorilă, Elena Gudumac, Corneliu Mihalache, Petru Porcescu, Artur Reșetnicov, Sergiu Stati, Vladimir Vitiuc, Igor Vremea, Anatolie Zagorodnîi, precum și foștii liberal-democrați Nae-Simion Pleșca, Ion Balan, Vladimir Hotineanu, Nicolae Juravschi, Petru Șterbate, Angel Agache și Iurie Chiorescu. Anterior, la PDM a aderat o fostă deputată socialistă – Lidia Lupu.

A doua cea mai numeroasă fracțiune o constituie cea a socialiștilor, cu 24 de deputați. Fracțiunea Partidului Liberal, care număra la începutul acestei legislaturi 13 deputați, deține acum 11, după ce doi parlamentari au părăsit partidul, trecînd în tabăra neafiliaților.

După alegerile din 2014 fracțiunea PLDM a obținut 23 de mandate și a rămas în prezent cu cinci. O parte dintre foștii liberal-democrați s-au alăturat fracțiunii PD, iar alta – grupului popular european, condus de Iurie Leancă. Și fracțiunea PCRM a pierdut un număr important de deputați: de la 21 de parlamentari după alegeri, pînă la șapte în prezent.

Recent, în Parlament s-a format și așa-numitul grup al popularilor europeni, (10 deputați) în fruntea căruia se află Iurie Leancă și Valeriu Ghilețchi. În componența acestui grup intră foștii deputați PLDM Iurie Leancă, Eugen Carpov, Ștefan Creangă, George Mocanu, Aliona Goța, Octavian Grama, Mihaela Spatari, Simion Grișciuc, Eugen Bodarev, Valeriu Ghileţchi.


Un alt fost liberal-democrat – Nicolae Olaru – s-a declarat deputat neafiliat. De asemenea, liberalii Vladimir Cernat și Artur Gutium, care au părăsit PL la începutul lunii aprilie curent, nu s-au alăturat deocamdată niciunui grup parlamentar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?