X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Expulzarea diplomaților ruși este o provocare împotriva cursului promovat de Dodon

30 mai. 2017,, 00:30   Politică
21835 28

Moscova va răspunde adecvat la deciziile Chişinăului de a declara persona non grata cinci diplomaţi ruşi. Iar această decizie este o provocare lansată împotriva cursului promovat de preşedintele Igor Dodon, a declarat pentru Ria, viceministrul de externe al Rusiei, Grigori Karasin.

Potrivit lui Karasin, "în orice caz, catalogăm această acţiune drept o provocare împotriva cursului de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale realizate de preşedintele Igor Dodon în ultima perioadă".

"Este o veste foarte proastă pentru relaţiile bilaterale ale ţărilor noastre, iar acest lucru este bine înţeles de structurile care au planificat această acţiune neprietenească", a spus Karasin.

Reamintim că cinci diplomaţi ruşi au fost declaraţi persona non grata în Republica Moldova. Potrivit presei, printre ei se numără şi adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Rusiei, Alexandr Grudin. Acesta ar fi implicat în dosarul fostului deputat Iurie Bolboceanu, arestat şi învinuit de spionaj în favoarea Rusiei.

Preşedintele Igor Dodon a condamnat gestul de expulzare, printr-o postare pe o rețea de socializare.


La începutul lunii martie speakerul Andrian Candu și premierul Pavel Filip l-au convocat pe ambasadorul rus la Chișinău pentru a-i prezenta o notă de protest în legătură cu acțiunile abuzive din partea unor servicii speciale ruseşti la adresa demnitarilor moldoveni.

Oficialii moldoveni au fost opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați și tratați în mod umilitor. Autorităţile de la Chişinău aşteaptă explicaţii.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?