Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Tokyo şi Washingtonul vor lua măsuri specifice împotriva Phenianului

29 mai. 2017,, 21:01   Externe
1317 0

Japonia va coopera cu Statele Unite pentru a lua măsuri concrete după recenta lansare a unei rachete balistice din Coreea de Nord, a declarat luni premierul japonez Shinzo Abe, relatează site-ul agenţiei Tass.

Premierul japonez anunţă că Tokyo şi Washingtonul vor lua măsuri specifice împotriva Phenianului.

Coreea de Nord a lansat luni o rachetă balistică de tip Scud, cu rază scurtă de acţiune, care a pornit de pe coasta estică şi s-a prăbuşit în mare. Distanţa de zbor a fost de aproximativ 450 de kilometri.

"Coreea de Nord continuă să neglijeze apelurile comunităţii mondiale şi să provoace, ceea ce est total nejustificat. Avînd în vedere acordurile încheiate la summitul G7, considerăm că aceasta este cea mai urgentă problemă. Împreună cu Statele Unite, vom lua măsuri specifice pentru a constrînge Coreea de Nord", a declarat Abe.

Consiliul naţional de securitate al Japoniei a fost convocat de urgenţă, la întîlnire participînd premierul Shinzo Abe şi miniştrii Apărării şi de Externe.

Ministrul japonez de Externe, Fumio Kishida, a anunţat că Japonia, SUA şi Coreea de Sud au demarat acţiunile necesare, prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, pentru a răspunde testelor cu rachete balistice desfăşurate de către regimul de la Phenian. Totodată, sînt în plan discuţii şi cu consilierul de stat chinez Yang Jiechi.

În cadrul unei întîlniri care a avut loc în weekend, la summitul G7 din Italia, comunitatea internaţională a convenit că regimul nord-coreean "ridică tot mai multe niveluri de ameninţare, de natură gravă, la adresa păcii şi stabilităţii internaţionale". Statele din G7 au cerut Coreei de Nord să "respecte imediat şi pe deplin toate rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi să renunţe la toate programele nucleare şi de rachete balistice, într-o manieră verificabilă şi ireversibilă".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?