X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Expert: Pretenţiile pentru presiunea asupra Transnistriei trebuie înaintate UE

25 mai. 2017,, 14:00   Societate
1732 0

Pretenţiile pentru instituirea posturilor moldo-ucrainene la frontiera Transnistriei trebuie înaintate nu Chişinăului şi Kievului, ci Uniunii Europene.

Este opinia lui Igor Şornicov, vicedirector al Centrului de Informare și Analiză Nistru-Prut, fost viceministru de externe al autoproclamatei RMN.

El a spus ieri, la şedinţa Consiliului public-de experţi din cadrul MAE, în timpul examinării situaţiei politicii externe în jurul Transnistriei, că „Moldova şi Ucraina sînt doar executoare ale voinţei altor jucători internaţionali, în acest caz, a Uniunii Europene”.

„Anume Uniunea Europeană sponsorizează instituirea posturilor moldo-ucrainene. Ea este gata să aloce mijloace ca în jurul Transnistriei să se construiască cale ferată, de aceea, noi trebuie să înaintăm pretenţii nu Moldovei sau Ucrainei, ci anume Uniunii Europene”, a explicat expertul.

Ministrul transnistrean de externe, Vitali Ignatiev, a opinat că se produce „stagnarea mecanismelor clasice de negocieri, concomitent cu aceasta, asupra Transnistriei se exercită presiune prin metode economice şi de alt gen, care, indiscutabil, sînt motivate politic”.

Participanţii la dezbateri „au specificat necesitatea contracarării complexe a situaţiei distructive, aplicării abordărilor adecvate nivelului amenințării emergente”.

Membrii consiliului au ajuns la concluzia consolidată, în conformitate cu care „este necesar de întreprins un şir de măsuri cu caracter practic, pentru a nu admite intensificarea presiunii asupra Transnistriei şi lezarea intereselor vitale ale republicii”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?